marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcea. Un profesor vrea să intre în Cartea Recordurilor cu cea mai mare icoană pe sticlă

Un profesor de artă, de 27 de ani, din Râmnicu Vâlcea vrea să intre în Cartea Recordurilor cu cea mai mare icoană pe sticlă realizată vreodată.

Potrivit ramnicuvalceaweek.ro, Adrian Luţă, ajutat de câţiva tineri, lucrează la un ansamblu din trei icoane pictate pe sticlă. Ei speră ca lucrarea, de 8 X 7 metri, demnă de Guinness Book, să fie omologată de Paşte, când va fi expusă în Vâlcea.

Lucrarea a fost începută în urmă cu câteva luni, în momentul de faţă fiind realizată în proporție de peste 90 la sută.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Fiecare icoană luată separat va avea cele mai mari dimensiuni pe sticlă – aproximativ 2,4 X 1,7 m – simbolizând câte o scenă religioasă, cea din centru – Învierea Domnului, iar celelalte două – Sfântul Antim Ivireanul – patronul spiritual al Râmnicului şi Sfântul Calinic de la Cernica, alături de mănăstirile din Vâlcea – judeţul cu cele mai multe lăcaşuri de cult – şi alte imagini cu simbolistică religioasă. Împreună vor alcătui un triunghi, înrămat în lemn

Lucrarea este executată împreună cu cinci eleve de la Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea, unde predă profesorul de pictură.

Tripticul, care va fi asamblat într-o ramă din lemn, executată de un tâmplar local, va fi expus mai întâi la Arhiepiscopia Râmnicului şi apoi la Palatul Parlamentului din Bucureşti, după ce lucrarea va fi gata.

Adrian Luţă a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Bucureşti, unde a studiat pictură şi restaurare. A absolvit masterul în acelaşi domeniu, iar acum este doctorand la Facultatea de Litere a aceleiaşi universităţi. Are zeci de lucrări, care mai de care mai frumoasă.

În prezent, recordul mondial pentru cea mai mare icoană pe sticlă este deţinut tot de un român – pictoriţa din Arad Aurelia Bobocel, care a fost inclusă în Cartea Recordurilor în 2004 pentru o lucrare de 2 metri lungime şi 1,08 metri înălţime.

Politica