marți, octombrie 8, 2024

Ultima ora

Sport

Autorităţile vor parteneriat cu privaţii pentru a atrage turişti. Între cei vizaţi, chinezii

Reprezentanţii agenţiilor de turism şi ai altor companii implicate în acest domeniu s-au întâlnit, vineri, cu primarul Craiovei, Mihail Genoiu, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile. Aceştia au discutat despre direcţiile de dezvoltare a turismului în Craiova, dar şi în regiunea Oltenia, în următorii doi ani.

Primarul Craiovei le-a propus acestora crearea unor parteneriate pentru dezvoltarea turismului în oraş şi în regiune.

„Este un domeniu în care noi suntem pionieri. Şi Primăria Craiova şi Consiliul Judeţean şi regiunea Oltenia. În condiţiile în care suntem o zonă cu foarte mult interes, interes care poate fi local sau regional. Nimic nu se poate realiza, de anvergură şi buna calitate, lucrând singular, decât în condiţiile în care ne unim forţele, noi, autorităţile locale, împreună cu dumneavoastră, mediul privat specific acestui domeniu, să găsim soluţii pentru promovarea regiunii noastre şi introducerea ei în circuitul atât intern cât şi internaţional. (…) Oraşul a devenit prietenos, atractiv, are destul de multe locuri care merită să fie vizitate şi cred că pasul următor este legat de evenimentele care trebuie create în Craiova pentru a deveni şi mai atractive din punct de vedere turistic. De aceea vrem să facem împreună câteva lucruri legate de promovarea şi cuplarea dumneavoastră la evenimentele specifice Craiovei”, a afirmat primarul Craiovei, făcând referire la Shakespeare şi Puppets Occupy Street.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mihail Genoiu a dat din nou exemplul Clujului care beneficiază de festivalul Untold care este un eveniment privat şi târgul de Crăciun din Sibiu care a fost organizat de un ONG.

„La noi toată lumea aşteaptă ca autorităţile să facă totul. Ceea ce nu este în regulă pentru că autoritatea poate să sprijine, poate pune la dispoziţie baza materială. Eu am toată deschiderea spre parteneriate. V-aş propune să avem un început şi să creăm împreună un concurs de soluţii de a stabili un brand turistic pentru Craiova şi alte soluţii de promovare a oraşului”, a mai spus edilul.

Între turiştii pe care primarul vrea să îi atragă în oraş se află chinezii: „Nu se limitează însă la un oraş. Poate vă extidenţi pentru ca atunci când faci un grup din China care vrea să vadă România, să vadă şi Serbia, Bulgaria”.

Cosmin Vasile, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, a vorbit despre creşterea numărului de curse aeriene de pe Aeroportul Craiova.

„Avem, de două săptămâni, deja lansată licitaţia pentru extinderea ambelor terminale cu cel puţin o mie de metri pătraţi fiecare. Contează pentru că deja a devenit neîncăpător, ne apropiem de 500.000 pasageri. Suntem în negocieri şi cu alte companii aeriene. Încercăm să ne ducem spre un mare hub gen Istanbul sau Amsterdam. Dacă în viitor vom avea şi drum expres spre Bucureşti, vor putea să vină turişti şi pe această cale. Acum dacă vine cineva de la Bucureşti şi se opreşte în Balş sau Pieleşti… Suntem în etapa în care putem spune că anul acesta finalizăm Centrul „Brâncuşi”. Va fi ceva unic în România şi tot cu dumneavoastră trebuie să vedem cum îl promovăm mai bine şi cum aducem oamenii să îl vadă, cum facem să fie şi muzeele noastre mai interactive. Ne putem vedea de câte ori există o idee nouă, pentru că împreună putem avea rezultate”, a mai declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Operatorii din turism s-au arătat foarte interesaţi de relizarea unui centru de informare turistică în Craiova: „Este mare nevoie de acesta”.

Primarul a explicat: „Este în lucru, am avut o problemă în sensul că l-am realizat, l-am construit, am fost aproape de inaugurare şi ne-am trezit cu o hotărâre judecătoarească în care ni s-a impus să îl retrocedăm unui revoluţionar. A trebuit să o luăm de la început. Am găsit un alt spaţiu în zona centrală, în Centrul Istoric, şi vom începe amenajarea lui, dar eu zic că putem începe să funcţionăm şi în spaţiile Primăriei, deocamdată”.

 

Politica