joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Elevii doljeni, la concursuri despre importanţa fructelor pe care nu le primesc

Elevii doljeni nu au primit nici până astăzi lapte, corn şi fructe, aşa cum prevede un program naţional, dar vor avea parte de lecţii despre importanţa acestor produse.

Consilierii judeţeni au aprobat, joi, un proiect privind organizarea unor concursuri în şcolile din judeţ dedicate consumului de fructe şi de lactate, „ca măsură educativă care însoţeşte distribuţia” acestor produse „în anul şcolar 2018-2019, în judeţul Dolj”. Numai că acest proiect nu se derulează în Dolj. Licitaţia pentru aceste produse este la stadiul de „clarificări”.

„Noi ne propunem să desfăşurăm un proiect prin care să facem concursuri, desene pe asfalt, dar, din informaţiile pe care le am de la şcoli, acest program nu se derulează. Ne apucăm să le desenăm copiilor merele pe care nu le primesc”, a declarat consilierul judeţean Alexandru Gîdăr (PNL).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a reiterat faptul că acest program este depăşit şi trebuie schimbat.

„Şi pe noi ne înspăimântă ca mai sunt câteva zile şi se termină şcoala şi noi o ţinem tot aşa. Sperăm ca acesta să fie ultimul an în care ne mai ocupăm de lapte şi de corn. Trebuie să găsim o formulă, este o acţiune depăşită. Ar trebui să ne gândim la o masă pentru copii”, a afirmat Ion Prioteasa.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean au explicat că, de vină pentru întârzieri, sunt modificările impuse anul trecut în derularea licitaţiilor.

„Măsuri educative” aprobate prin proiectul votat de consilierii judeţeni sunt organizarea de vizite la ferme, grădinărit la şcoală, zile tematice şi degustări de produse pe care, din păcate, elevii nu le primesc.

 

Politica