vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiova, pe harta turismului medical

Un om de afaceri din Craiova dă startul turismului medical. Pe baza tichetelor de vacanţă şi a unui bilet de trimitere de la medic, doljenii, şi nu numai, pot beneficia de consultaţii medicale, analize şi tratament medico balnear şi de recuperare sub supravegherea specialistului, fără alte costuri.

Cel care a făcut posibilă punerea Craiovei pe harta turismului medical este Nicolae Cazacu, directorul policlinicii Bunavestire din Craiova, înfiinţată în 1997. Pentru aceasta, a achiziţionat hotelul Green House, situat la doar câteva minute de mers pe jos de Centrul Istoric al oraşului.

„M-am gândit să completez folosirea acestui hotel cu o activitate care lipseşte în Craiova. Avem tratament balnear, prin spitalele Bunavestire din Craiova şi Calafat, dar nu avem şi turism medical, pentru că acesta trebuie făcut în cadrul unităţilor turistice. Green House, prin dotările pe care le are, cu parcare, cu spaţii potrivite, a fost prevăzut în prezent şi cu o bază de tratament, pe principiul bazelor de tratament ale Bunavestirii, în care vor lucra asistenţi şi medici chiar de la Bunavestire, sub coordonarea acestei policlinici, dar se vor folosi ca mod de plată de tichetele de vacanţă care au ca destinaţie, pe lângă turism, şi tratamentul balnear. De precizat este că în timp ce Casa de Sănătate decontează regimul ambulatoriu, numai procedurile medicale şi nu cele balneare, pacienţii urmând să plătească diferenţa pentru tratamentul balnear, în cazul în care un client vine cu tichet de vacanţă şi cu bilet de trimitere de la medic, tratamentul este absolut gratuit”, ne-a declarat Nicolae Cazacu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În plus, aici, pacienţii găsesc toată îngrijirea de care au nevoie.

„În cadrul acesta, un client care ar trebui să meargă la circa 100-200 kilometri într-o staţiune să facă tratament balnear unde ar beneficia de factorii sanogeni naturali ai zonei respective, de exemplu cum ar fi la Călimăneşti apa termală şi apa clorosodică, în cazul nostru, acelaşi pacient, în aceleaşi condiţii beneficiază de tratamentul adecvat sănătăţii lui. Poate să aibă şi nămol şi parafine şi mofetă şi ape sulfuroase ca la Herculane şi ape ca la Olăneşti. Toate procedurile balneare care se găsesc în ţară şi care au fost verificate în timp. Vorbim de proceduri complete şi personalizate. În vreme ce în altă parte se fac consultaţii sumare ca să permită o oarecare acoperire asupra tratamentului, recomandării apei respective, la noi întâi se face consultaţie, se fac investigaţii, se fac analize, ecografii tot ce este nevoie şi după aceea se recomandă tratamentul şi se urmăreşte la trei zile comportarea pacientului şi efectele care s-au obţinut”, ne-a mai declarat directorul Bunavestire.

Hotelul dispune de 45 de camere, cu 98 de locuri de cazare, comfort sporit, cu baie proprie, frigider, TV, aer condiţionat, WIFI, dar şi 50 de locuri de parcare. Cei care aleg să vină aici pentru tratament balnear beneficiază şi de trei mese pe zi.

„În momentul de faţă funcţionăm cu cazarea cu tichete în cadrul hotelului şi cu tratamentul prin deplasarea pe cheltuiala noastră în cadrul bazei de tratament de la spitalul de recuperare de pe Râului, pe strada Morii, nr. 33 mai precis, unde am rezervat un număr de 20 de locuri pentru cei care fac tratament pe bază de tichete şi sunt cazaţi la Green House.

Baza de tratament din cadrul hotelului este încă în lucru. Începută în noiembrie, este realizată în proporţie de 80-90%. Estimăm ca mai durează cel puţin o lună, ne aşteptăm ca documentaţia să dureze mai mult decât executarea lucrărilor”, ne-a mai declarat Nicolae Cazacu, directorul policlinicii Bunavestire.

Baza de tratament de la Green House se construieşte pe o suprafaţă de 400 metri pătraţi.

Clienţii pot beneficia de tratament fizico-balnear pe o perioadă de până la 14 zile. Pentru aceasta, au nevoie de bilet de trimitere către fizioterapie de la medicul de familie, cardul de sănătate, dovada calității de asigurat (cupon de pensie sau adeverință de salariat), document de identitate, tichet de vacanță.

Cu aceste documente şi fără alte costuri, pe lângă cazarea şi masa asigurate la Hotelul Green House, beneficiaţi de consultații medicale de specialitate: recuperare, medicină fizică şi balneologie, proceduri medico-balneare, recomandate de către medicul specialist, consultații alte specialități (neurologie, cardiologie – după caz), EKG, oscilometrie, pulsoximetrie – după caz, radiografii, bilete de trimitere către alte specialități, rețete compensate, concedii medicale.

Procedurile balneare şi fizioterapeutice oferite sunt băi cu ape sulfuroase (tip Herculane, Olăneşti), mofete şi băi cu CO2 (tip Covasna şi Buziaş), băi generale sau parțiale cu nămol (de Techirghiol, Amara), băi termale sau clorurosodice, băi cu sare de Bazna, salinoterapie, aplicații cu parafină, aerosoli, electroterapie – toată gama de curenți, unde scurte, magnetodiaflux, drenaj limfatic, kinetoterapie, masaj terapeutic, tratament cu lumină polarizată (bioptron) şi infraroşu.

În plus, la cerere se pot face şi ecografii, analize medicale de laborator, ozonoterapie, masaj celulitic şi de relaxare.

Pentru mai multe informații şi rezervări, cei interesați pot suna la: 0251.411.352; 0251.532.000; 0745.071.498.

Politica