vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pro Democraţia: Primăria Craiova mediocră la informarea online a cetăţenilor

Asociația PRO DEMOCRAȚIA – Club Craiova afirmă că transparența online a Primăriei Craiova și instituțiilor subordonate este una mediocră și care afectează dreptul cetățenilor de a se informa corect și în timp util cu privire la modul în care funcționează, din bani publici.

Reprezentanţii asociaţiei au analizat recent transparenţa online a Primăriei Craiova şi a instituţiilor subordonate.

Cercetarea noastră, realizată în perioada 21 ianuarie – 23 ianuarie 2019, a avut ca obiectiv principal identificarea gradului de transparență online la nivelul instituțiilor și societăților comerciale subordonate Consiliului Local Craiova. Instituțiile monitorizate sunt următoarele: Primăria Craiova, Direcția de Asistență Socială Craiova, Compania de Apă ”Oltenia” SA Craiova, SC „Termocraiova” SRL Craiova, R.A.A.D.P.F.L. Craiova, RAT SRL Craiova, SC „Piețe și târguri Craiova” SRL, SC „Salubritate Craiova” SRL, Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova, Serviciul Public Management Spitale, Cabinete medicale și Creșe din Municipiul Craiova, Filarmonica „Oltenia” Craiova, Opera Română Craiova, Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” Craiova, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” Craiova, Sport Club Municipial Craiova, Poliția Locală a Municipiului Craiova. (…) Asociația PRO DEMOCRAȚIA – Club Craiova constată că transparența on-line a Primăriei Craiova și instituțiilor subordonate este una mediocră și care afectează dreptul cetățenilor de a se informa corect și în timp util cu privire la modul în care funcționează, din bani publici, aceste instituții. Asociația PRO DEMOCRAȚIA – Club Craiova reamintește cetățenilor și membrilor societății civile din orașul Craiova, precum și Primarului Craiovei, membrilor Consiliului Local Craiova, funcționarilor publici și salariaților din Primăria Craiova și instituțiile subordonate că lipsa de transparență este primul semn al existenței unei situații de risc cu privire la fapte de corupție în administrarea banilor publici. Asociația PRO DEMOCRAȚIA – Club Craiova face apel la Primăria Craiova să acționeze urgent pentru remedierea acestei situații în spiritul respectării legislației cu privire la transparența funcționării instituțiilor publice și finanțate de la bugetul public”, spun reprezentanţii asociaţiei, într-un comunicat de presă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aceştia mai afirmă că își rezervă dreptul de a acționa în instanță, în contencios administrativ și/sau pe cale civilă și penală, reprezentanții Primăriei Craiova și instituțiilor subordonate, în situația în care aceștia nu vor acționa urgent, la nivelul instituțiilor pe care le conduc, pentru respectarea legislației cu privire la transparența funcționării instituțiilor publice și finanțate de la bugetul public.

Politica