sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Masterplanul de deşeuri bate pasul pe loc

Masterplanul de deşeuri al judeţului Dolj este blocat, preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, susţinând că motivul este disputa dintre Eco Sud şi Primăria Craiova.

Proiectul privind masterplanul de deșeuri este problema cea mai gravă cu care ne-am confruntat până acum, de când facem proiecte europene. Cel mai grav lucru este să iei bani de la Uniunea Europeană sau să faci un credit, să duci proiectul până la un anumit punct și să nu mai ai continuitate. Noi suntem în această fază. Am avut 54 de milioane de euro. Noi ne-am rezolvat cam tot ce ținea de noi, a câștigat și firma care trebuie să administreze tot județul, ne-am dus către ei și le-am dat cele 32 de mașini, au avut o perioadă de mobilizare, după care s-a închis perioada, s-au organizat și au venit să ne întrebe, cei de la firmă, ce fac mai departe. În această perioadă de timp am scris topuri de hârtii către ministre, către Eco Sud, către Primăria Craiova. La ultima întâlnire cu reprezentanții Eco Sud ne-au spus că nu putem înainta cu proiectul întrucât este o problemă cu municipiul Craiova. Aceștia au spus că problema este mare. Atunci am început să batem la tot felul de uși, am avut întâlniri pe la Ministerul Mediului, am încercat să găsim soluții referitoare la depozitarea gunoiului, am discutat și cu doamna viceprim-ministru al mediului care chiar a avut o reacție când a auzit că un proiect de 54 de milioane de euro nu poate fi pus în aplicare, am discutat și în alte județe vecine”, a spus Ion Prioteasa.

El a menţionat că se caută soluţii: „Toată lumea ne-a spus că poate vine și un moment când primim aprobare să ducem gunoiul la Olt, de exemplu, dar când ne ducem acolo realizăm că prețul este mai mare și mai mult, când se intră în legalitate și normalitate cu EcoSud trebuie să aducem gunoiul înapoi la Craiova. Ar trebui să plătim de două ori. La ora actuală, noi studiem o posibilitate împreună cu Eco Sud. Ei vor un tarif mai mare pe care îl cer la Craiova. Noi ne gândim cum să îl putem da, de la început, care ar fi mai mic decât dacă am duce gunoiul în alt județ. Ne-am gândit la un cont, să punem niște bani acolo și să îi asigurăm că au bani pentru a ne lăsa să ducem gunoiul în depozit. Suntem în acest punct de analiză, purtăm tot felul de discuții pentru că nu este ușor să iei o asemenea decizie”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica