Autocar rasturnat pe un drum din Olt. 29 de oameni blocati in el

Autocar rasturnat pe un drum din Olt. 29 de oameni blocati in el

Un autocar cu 29 de pasageri, care se deplasa pe ruta Târgu Mureş-Craiova, s-a răsturnat pe marginea drumului judeţean DJ 677, între localităţile oltene Salcia şi Pleşoiu.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că accidentul s-a petrecut din cauza şoferului autocarului, care mergea cu viteză, în ciuda condiţiilor de drum.

„Din primele verificări, a reiesit faptul ca un barbat, de 50 de ani, din municipiul Targu Mures, in timp ce conducea un autocar pe Drumul Județean 677, pe raza comunei Ganeasa, nu ar fi adaptat viteza la condițiile meteo si de drum si a pierdut controlul asupra directiei de mers, iesind in afara partii carosabile”, a declarat Alexandra Dicu.

Autocarul se deplasa pe ruta Târgu Mureș – Craiova.

„Conducatorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a adăugat reprezentantul IPJ Olt.

În autocar se aflau 29 de pasageri. În urma evenimentului, niciunul dintre aceştia nu a fost rănit, însă ai fpst scoşi din interior de pompieri, uşile fiind blocate din cauza zăpezii.

„Cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialelor, pompierii au îndepărtat zăpadă care bloca accesul către persoanele din interior. Ulterior, toți cei 29 de pasageri au fost evaluați medical și evacuati în condiții de siguranță. Nicio persoană nu prezenta urme de traumă și nu a necesitat îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

După evacuare tuturor persoanelor, cu ajutorul unui buldoexcavator al SVSU Slătioara și al unui tractor al unei societăți comerciale, autocarul a fost repus pe carosabil.

„Până la finalizarea misiunii de repunere a autocarului pe carosabil, cele 29 de persoane au fost transportate la școala din localitatea Slătioara. Pasagerii și-au continuat deplasarea către destinație, municipiul Craiova, cu același autocar”, a mai declarat Alin Băsăşteanu.