Centrul de recuperare din Luncă, reabilitat

Date:

Noul cantonament pentru sportivi din municipiul Craiova a fost inaugurat. Baza sportivă din Lunca Jiului a fost prezentată chiar de primarul Craiovei, Mihail Genoiu, însoțit de viceprimarii Stelian Bărăgan și Adrian Cosman, de administratorul public al Craiovei, Sorin Manda, dar și de directorul RECON, Marian Petcu.

Investiția a fost realizată din bugetul local cu o valoare de 6,2 milioane lei, care vine și completează anterioara investiție cu terenurile de antrenament de fotbal. Primarul Craiovei nu crede că în România mai există o bază de antrenament mai modernă decât în Bănie.

„Aşa cum am promis încă din 2016, când cu doamna primar atunci în funcţie, Lia Olguţa Vasilescu, am văzut baza de cantonament a echipelor şi am intrat în reabilitarea ei. Au început lucrările, s-a făcut partea de studiu de fezabilitate, de proiectare şi acum suntem în etapa de a inaugura această investiţie. Este vorba despre o reabilitare dar şi de dotări la cel mai înalt nivel pentru a asigura sportivilor o recuperare în standarde de sport de mare calitate. Noi, cei mai de vârsta mea, ştim că aici era cantonamentul echipei Universitatea Craiova, aici s-a creat legenda cu Ilie Balaci, cu toţi jucătorii de renume ai Craiovei Maxima şi cei dinainte, generaţia lui Nelu Oblemenco şi a lui Deselnicu. Cred că este cea mai modernă bază de cantonament din ţară, cu saună, cu jacuzzi, cu piscină, cu săli de forţă, cu criosaună. A fost o investiţie realizată din bugetul local cu o valoare de 6,2 milioane lei şi care vine şi completează anterioara investiţie cu terenurile de antrenament de fotbal”, a declarat Mihail Genoiu.

Cantonamentul este destinat fotbaliștilor, dar edilul Craiovei nu exclude ca pe viitor să se găsească soluții și pentru sporturile de sală: „Este în discuţii, să vedem cum va fi, eu cred că este totuşi destinat fotbalului. Aşa a fost concepută. Dar vom găsi soluţii pentru că şi în sporturile de sală avem echipe performante. Va putea fi folosita după 1 ianuarie după ce se va finaliza partea de proceduri de predare-primire.

Directorul RECON, Marian Petcu, a explicat cum au decurs lucrările și din ce cauză au apărut unele complicații: „A fost o lucrare nu foarte mare valoric, dar complicată. Clădirea cu instalaţiile ei au fost la fel de complexe ca şi spitalul Filantropia. A fost volum mai restrâns şi nu am putut să ne desfăşurăm din cauza spaţiului mic şi de asta a durat atât. De obicei terminăm mai repede decât termenul contractat. Sperăm că a ieşit satisfăcătoare, noi ne-am dat toată străduinţa”.

Baza sportivă cuprinde un centru de recuperare prevăzut cu patru camere pentru oficiali, bucătărie, sală de mese, cabinet medical, vestiare pentru sportivi, sală de fitness, jacuzzi, spa, camere de masaj, cameră de tratament criogenic și saună.

Primarul Craiovei consideră că odată ce cantonamentul va intra în folosința echipei de fotbal CSU Craiova, oltenii nu vor mai avea motive să nu se lupte la câștigarea campionatului.

Share post:

Popular

ULTIMA ORĂ
Recente

După zilele caniculare, vremea devine instabilă! Vor fi vijelii și grindină

Vremea va rămâne foarte caldă în următoarele două zile. Codul...

Alexandru Ișfan este încă pe lista CSU! La ce echipă și-ar dori jucătorul să presteze!

După ce au adus numai jucători liberi de contract,...

Pepe Bauza e netransferabil: „Am avut ofertă de 2 milioane și nu l-am dat”

Marele absent al derby-ului FCU - CSU este bijuteria...

Mehedinți. Jandarmii au scos un șarpe din canalizarea unei case

Jandarmii mehedințeni au scos un șarpe din canalizarea unei...