Batrana, salvata de pompieri din fantana

O femeie în vârstă de 78 de ani, din Giuvărăști, a ajuns la spital, luni seara, după ce a fost scoasă de pompieri dintr-o fântână publică. O anchetă a fost deschisă pentru a se stabili împrejurările în care femeia a ajuns în fântână.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu, a declarat la sosirea echipajelor, victima, în vârstă de 78 de ani, din comuna Giuvărăști, a fost găsită conștientă.

„Pentru salvarea femeii, un pompier a coborât, asigurat cu accesoriile specifice, în fântâna cu diametrul de aproximativ 80 de centimetri și adâncimea de circa 15 metri, a asigurat victima și a reușit, cu ajutorul scării culisabile, să o aducă pe femeie la suprafață”, a declarat reprezentantul ISU Olt.

Policlinica Buna Vestire Craiova

El a mai precizat că pacienta a fost preluată de echipajul SAJ și transportată, conștientă, fără urme vizibile de traumă, la Spitalul din Corabia.

O anchetă a fost deschisă de polițiști pentru a se stabili împrejurările în care femeia a ajuns în fântână.

Populare

Recomandări

A intrat cu mașina în stâlp

Un tânăr de 33 ani, din județul Olt, a...

Floarea-cadavru ar putea să dispară pentru totdeauna

floarea-cadavruCitește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/natura-si-mediu/exista-ingrijorari-tot-mai-mari-ca-floarea-cu-miros-de-cadavru-ar-putea-sa-dispara-pentru-totdeauna-avertismentul-oamenilor-de-stiinta-2512317Informaţiile publicate...

Guvernul adoptă măsurile fiscale pe care vrea să și le asume în Parlament

Guvernul adoptă, într-o ședință luni dimineață, măsurile fiscale ...

OLT. LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 02.10 – 08.10.2023

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului...