vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Lideri din toată lumea participă la evenimentele dedicate Centenarului Armistiţiului

Parisul găzduieşte duminică ceremonia de comemorare a sfârşitului Primului Război Mondial. Peste 70 de şefi de stat şi de guvern, printre care preşedintele SUA, Donald Trump, preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel, participă la cea de-a 100-a aniversare a Marelui Armistiţiu al Primului Război Mondial.

Liderii internaţionali au fost primiţi la Palatul Elysee de preşedintele Franţei şi soţia acestuia. De la Palatul Elysee aceştia vor merge la Arcul de Triumf.

Ceremonia cuprinde mai multe momente – onoruri militare, trecerea în revistă a trupelor, intonarea imnului naţional al Franţei – „Marseillaise” de către corul Armatei, dar şi interpretarea unor piese precum „Bolero” de Ravel, citirea de către câţiva elevi francezi a unor mărturii scrise în ziua armistiţiului din 1918, discursul preşedintelui Macron şi momente de reculegere.
În întreaga lume au loc evenimente de comemorarea a centenarului încheierii războiului, care s-a soldat cu moartea a aproximativ nouă milioane de militari şi a altor câtorva milioane de civili.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sâmbătă, preşedintele Macron şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au vizitat oraşul Compiègne din nordul Franţei, unde în urmă cu 100 de ani s-a semnat armistiţiul între Franţa şi Germania imperială.

Acum un secol, în data de 11.11.1918, la ora 11,00 dimineaţa, tunurile au tăcut pe toate fronturile Primului Război Mondial, după 5 ani de lupte sângeroase, odată cu intrarea în vigoare a Armistiţiului semnat de Germania şi reprezentanţii Antantei într-un vagon de tren la Compiegne, în Franţa.

Ziua Armistiţiului este comemorată în fiecare an la 11 noiembrie pentru a marca pacea semnată între Antantă şi Puterile Centrale la Compiegne, Franţa, eveniment ce a marcat încetarea ostilităţilor pe Frontul de Vest al Primului Război Mondial şi a intrat în vigoare începând cu ora 11,00 – cea de-a 11-a oră a celei de-a 11 zile din a 11-a lună a anului 1918. Iniţial, acest armistiţiu a încetat după o perioadă de 36 de zile. Tratatul privind încetarea definitivă a ostilităţilor a fost semnat în mod formal la Versailles în 1919.

foto/ mediafax

Politica