miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Țuțurigă de la DJST, acum consilier parlamentar, în judecată pentru abuz în serviciu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au trimis-o în judecată, în stare de libertate, pe Geanina Vlăsceanu -Țuțurigă, la data comiterii faptelor director executiv în cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret (D.J.S.T.) Mehedinți, în prezent consilier parlamentar.
Ea este acuzată de „săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată și nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (2) și (3) din Legea 500/2002 (depășirea cheltuielilor aprobate prin buget pentru anul bugetar respectiv)”, după cum arată DNA.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2010-2012, Geanina Vlăsceanu -Țuțurigă, în calitate de director executiv al D.J.S.T. Mehedinți, a reziliat în mod abuziv un contract, iar apoi a încheiat, cu diverse societăți comerciale, alte 12 contracte de presări servicii, tot cu încălcarea legii, producând astfel un prejudiciu de 242.197 lei D.J.S.T. Mehedinți.
„Respectivele contracte au fost încheiate de inculpata Vlăsceanu-Țuțurigă Geanina fără implicarea funcționarilor responsabili din cadrul Compartimentulului Achiziții Publice – Patrimoniu – Investiții – Administrativ, selectarea firmelor, negocierea clauzelor contractuale și perfectarea contractelor fiind făcute de exclusiv de inculpată.
Totodată, cercetările efectuate au relevat încălcări ale legislației în vigoare, atât în privința modalității de atribuire a contractelor de achiziții publice cât și în privința derulării acestora și ordonanțării la plată a angajamentelor legale asumate.
În perioada 2011-2012, inculpata Vlăsceanu-Țuțurigă Geanina în aceeași calitate menționată anterior, cu ocazia derulării contractelor de asistență juridică încheiate cu un cabinet de avocatură, a angajat și utilizat creditele bugetare pe baza unor angajamente legale care depășeau limita prevederilor legale aprobate, cu suma totală de 18.200 lei.
Deși încheierea celor două contracte de asistență juridică cu un cabinet de avocatură era justificată în condițiile în care, în perioada respectivă, D.J.S.T. Mehedinți nu avea compartiment juridic și nici angajați cu atribuții în acest domeniu, inculpata Vlăsceanu-Țuțurigă Geanina a achitat serviciile de consultanță depășind plafonul aprobat pentru astfel de cheltuieli”, arată DNA.
Prejudiciul total cauzat de Țuțurigă a fost calculat la 260.397 lei, sumă cu care D.J.S.T. Mehedinți a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal.
„În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui bun imobil ce aparține inculpatei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mehedinți cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, mai menționează procurorii DNA.

Politica