vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Investițiile făcute de Ministerul Educaţiei în şcolile de la Alunişu şi Floru, aproape de final

Recepţia finală a lucrărilor realizate la Şcolile cu clasele I-VIII din Alunișu – Spineni și Floru – Icoana, județul Olt, în cadrul Proiectului Reabilitarea Infrastructurii Școlare (PRIS), derulat de Ministerul Educației Naționale prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare (UMPMRSU), se desfășoară, în această săptămână, potrivit unui comunicat de presă al celor implicați.
Potrivit sursei citate, recepția finală este o procedură ce are loc după expirarea perioadei de garanție de un an de la finalizarea obiectivelor de investiții.
Pentru Proiectul privind Reabilitarea Infrastructurii Școlare, Guvernul României a încheiat un contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) și un acord-cadru de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).
Astfel, sunt incluse în acest proces Școala cu clasele I-IV nr. 2 Fundeni (județul Călărași), școlile cu clasele I-VIII din Cepești – Bogdănița, Șuletea și Zorleni (județul Vaslui), Școala cu clasele I-VIII din Repedea (județul Maramureș), respectiv școlile cu clasele I-VIII din Alunișu – Spineni și Floru – Icoana (județul Olt). Valoarea de investiție se cifrează la 11.613.082,27 lei (cu TVA).

Politica