Conecteaza-te cu noi

Eveniment

Salvat de pompieri, dupa ce un mal de pamant s-a surpat peste el

Publicat

pe

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Bobicești, a fost salvat de pompieri, marți seara, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el, în timp ce lucra la extinderea unei rețele de canalizare.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu, a declarat că bărbatul era conștient. În jurul orei 21.00, el a fost extras și transportat la spital.

O anchetă în acest caz a fost deschisă de polițiști, dar și de inspectorii de muncă. Potrivit primelor date, malul de pământ unde bărbatul lucra nu era asigurat corespunzător.

„Un muncitor care lucrează la o firmă din Dolj, ce efectuează lucrări de canalizare pe raza localității Bobicești, a fost surprins de malul de pământ, ce nu a fost asigurat corespunzător. Un inspector se află la fața locului pentru a cerceta modul în care s-a petrecut evenimentul. Victima nu are leziuni care să-i pună în pericol viața, am înțeles ca este vorba de o fractură, a fost transportat la Siptalul Județean Slatina”, a declarat șeful ITM Olt, Cristian Ungureanu.

© 2021. Toate drepturile rezervate.