sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Severinencele Nițu și Capezan, medaliate cu aur

Prezent cu 4 sportive la Campionatele Internaționale ale României la lupte, CSM Drobeta Turnu Severin a cucerit 2 medalii de aur

Găzduită de Sala Polivalentă din București, competiția a fost rezervată juniorilor și cadeților și a beneficiat de prezența a peste 750 de sportivi, masculin și feminin, din 24 de țări, la toate cele 3 stiluri de luptă: greco-romane, libere și feminine.

În întrecerea rezervată junioarelor, România a cucerit doar 2 medalii, iar cea mai strălucitoare, de aur, a fost adusă de severineanca Larisa Nițu, în timp ce Diana Vlăsceanu (CSM Târgoviște; – 76 kg) a luat bronzul. Componenta CSM Drobeta Turnu Severin a concurat în limitele categoriei 72 kg și a învins reprezentantele Ungariei, Suediei și Poloniei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La cadeți, România s-a regăsit în mai multe rânduri pe podiumul de premiere, iar una dintre medaliile de aur a fost obținută de severineanca Roxana Capezan (65 kg). CSM Drobeta Turnu Severin a mai bifat și 2 locuri 5, prin Adina Giura (Juniori; – 57 kg) și Valentina Ungureanu (Cadeți; – 59 kg).

Ținânt cont de valoarea sportivilor și de numărul țărilor participante, putem spune că Internaționalele României au fost de nivelul unui campionat mondial. Severinul a dovedit că a rămas în top, prin cele 2 medalii de aur. Sunt foarte mulțumit de aceste rezultate, care ne dau încredere înaintea Mondialelor și Europenelor de cadeți și juniori, unde vom miza, în mod normal, pe Capezan și Nițu. Până atunci, avem Campionatele Naționale de Juniori, care vor avea loc la sfârșitul săptămânii viitoare, la Câmpulung Muscel”, a spus antrenorul Marin Dobrescu, de la CSM Drobeta.

Politica