marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

A început Sărbătoarea Iilor de la Cezieni

Cea de-a XXXIV-a ediţie a Festivalului Național Sărbătoarea Iilor, proiect cultural dedicat Centenarului, desfăşurat sub genericul „ROMÂNIA 100”, a fost lansată oficial, luni, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la CJ Olt. Această ediție a sărbătorii este finanțată integral de către Guvernul României prin Ministerul Culturii și Identității Naționale și beneficiază de identitatea vizuală a European Year of Cultural Heritage EYCH 2018. Festivalul a primit 570.000 lei, cea mai mare sumă dintre proiectele din ţară.

La evenimentul de luni, au participat preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, primarul comunei Cezieni, Dan Guşatu, muzeograful Rada Ilie, dar şi Tudor Dănacu, cel care a reluat Sărbătoarea Iilor, în 1974.

Astăzi, dăm startul la ediţia cu numărul 34 a Sărbătorii Iilor, o sărbătoare cu mare tradiţie şi tocmai din acest motiv ne-am oferit sprijinul pentru a transforma această sărbătoare în una naţională. Fiind anul Centenarului şi sărbătorind 100 de ani de la Marea Unire, anul acesta avem alături de noi şi Ministerul Culturii, care a alocat o sumă importantă, cea mai mare din ţară pentru astfel de acţiuni. Este o sărbătoare dedicată iei, care reprezintă o parte din spiritul şi identitatea naţională a românilor. Este o sărbătoare cu rădăcini dinaintea Primului Război Mondial, când Principesa Brâncoveanu premia cele mai frumoase ii din Cezieni. Şi de anul viitor ne propunem ca această sărbătoare să rămână la un nivel foarte ridicat şi să fie una de anvergură naţională. Românii au nevoie să-şi păstreze identitatea naţională şi cred că ia şi această sărbătoare pot să facă acest lucru. Felicit organizatorii, îl felicit pe domnul Dănacu, pentru ideea unei astfel de sărbători, care a ajuns la ediţia 34, şi sperăm să aibă cât mai multe ediţii în continuare”, a afirmat Marius Oprescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La rândul său, primarul Dan Guşatu a arătat că prima atestare documentară a premierii iilor din Cezieni este de la 1928, acum fix 90 de ani.

Sărbătoarea noastră a fost începută în 1974, de Tudor Dănacu, pe atunci preşedinte al CAP-ului Cezieni. A fost un om de suflet, un om care şi-a dedicat toată viaţa activităţii în comuna natală. Pe atunci, Cezieni era un loc de vis, cu activitate economică extraordinară, greu de egalat în judeţ. A iubit, în acelaşi timp, şi cultura şi faptul că Sărbătoarea Iilor a ajuns astăzi la această ediţie se datorează iniţiativei domniei sale care, în ’74, a reluat ideea Principesei Brâncoveanu de a premia cele mai frumoase ii cusute de femeile din sat, peste iarnă. În monografia localităţii, scrisă tot de domnul Dănacu, avem premianţii din anul 1928. Întâmplător sau nu, practic, ne aflăm la 90 de ani de la prima atestare documentară a premierii iilor la Cezieni.

Că sărbătoarea noastră a avut continuitate arată dovezile incontestabile din ultimii ani dar şi relatările bătrânilor. Este o sărbătoare de tradiţie, fapt pentru care şi cei de la Ministerul Culturii au apreciat acest lucru şi au alocat suma necesară desfăşurării acestei sărbători în condiţii deosebite”, a explicat Guşatu.

Începută de inginerul Tudor Dănacu în anul 1974, după un obicei al Principesei Brâncoveanu care a premiat cele mai frumoase ii cusute de femeile din sat între anii 1920-1947, Sărbătorea Iilor de la Cezieni s-a constituit ca o formă de rezistență a frumosului și tradiției locale la tot ce însemna falsitate și kitsch.

Dănacu povesteşte că a reuşit cu greu să reia sărbătoarea postbelică, în anii ’70.

Voiam să refacem unitatea între oameni, iar acest lucru îl putea face doar hora tradiţională. În 1974, am încercat să facem Hora Satului, dar nu s-a putut pentru că oamenii se dezobişnuiseră. Atunci, o fată din Cezieni s-a îmbrăcat în portul nostru popular şi ei i s-au alătura celelalte sătence. Parcă, printr-o minune, s-au deschis lăzile de zestre ale femeilor din Cezieni şi au scos iile lucrate de-a lungul timpului”, a afirmat el.

Anual, sute de ii pleacă din Cezieni, atât în țară cât și peste hotare, demonstrând că arta milenară a cusutului este încă vie și că va dăinui multă vreme de acum încolo.

La această ediție vor avea loc expoziţii de ii şi costume populare autentice, simpozionul tematic – „România – 100 de ani de la Marea Unire. Ia – document incontestabil al identităţii naţionale şi perenităţii poporului român” (23 iunie 2018, ora 15.00), un târg de meşteșuguri populare, o paradă națională a portului popular, hora iilor, festivitatea de premiere (24 iunie 2018, cu începere de la ora 13.00).

018 este și Anul European al Patrimoniului Cultural (European Year of Cultural Heritage – EYCH 2018). Obiectivul general al Anului este de a încuraja împărtășirea și aprecierea patrimoniului cultural al Europei, de a crește gradul de conștientizare al istoriei și al valorilor comune și de a consolida sentimentul apartenenței în spațiul european comun.

Institutul Național al Patrimoniului a selectat Festivalul Național „Sărbătoarea iilor” de la Cezieni ca fiind relevant a se desfășura în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural 2018.

Programul evenimentelor cuprinse în cadrul proiectului este următorul:

Marți, 5 iunie 2018, începând cu ora 16.00, la Căminul Cultural Cezieni se va face reconstituirea unor secvențe de obiceiuri locale prin organizarea unei șezători.

Vineri, 8 iunie 2018, cu începere de la ora 10.00, la Căminul Cultural Cezieni vor avea loc dezbateri tematice și ateliere meșteșugărești deschise.

Sâmbătă, 23 iunie 2018, de la ora 15.00, o serie de personalități din România din domeniul etnologiei și etnografiei vor dezbate la Cezieni, la Căminul Cultural, în cadrul Simpozionului Național „România – 100 de ani de la Marea Unire. Ia – document incontestabil al identităţii naţionale şi perenităţii poporului român”.

Duminică, 24 iunie 2018, în ziua de Sânziene, cu începere de la ora 13.00, are loc jurizarea iilor noi după care, de la ora 15.30 va avea loc Parada națională a Costumelor Populare la care sunt invitate perechi din toate zonele reprezentative din punct etnografic de pe tot cuprinsul României. De la ora 16.00, pe Stadionul comunei are loc celebra Horă a iilor în care se prind toate purtătoarele de ii înscrise în concurs pentru ca juriul să le poată  vedea și selecta pe cele mai reprezentative pentru cele trei secțiuni ale concursului: ii vechi tradiționale, ii noi tradiționale și ii de stradă.

Începând cu ora 17.00 va avea loc un spectacol folcloric cu o largă participare de soliști consacrați: Anișoara Popescu, Cătălin Pandurescu, Constantin Enceanu, Petrică Mâțu Stoian, Nicolae Furdui Iancu și taraful său, Steliana Sima, Mariana Ionescu Căpitănescu.

La ora 20.45 va avea loc Festivitatea de premiere a iilor după care, la ora 22.00 pe scena amplasată pe stadionul comunei va avea loc un recital al unui artist consacrat.

Politica