sâmbătă, octombrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

Tânăra ucisă în Belgia a ajuns acasă. Durere și ultimul drum, la Cărbunești

Tânăra de 20 de ani din Târgu Cărbunești, ucisă  în Belgia, a fost condusă duminică pe ultimul drum. Trupul neînsuflețit al Laurei a ajuns acasă sâmbătă, acolo unde prietenii, colegii de școală și familia au primit-o purtând tricouri cu chipul fetei și mesajul: „Drum lin!”.

 

În primăvara acestui an, fata a renunțat la facultate și a plecat cu prietenul ei în Belgia. Forțată sau de bunăvoie, se prostitua, săptămâna trecută fiind ucisă de un client nemulțumit cu 50 de lovituri de cuțit. Familia Laurei crede că fata a fost constrânsă să aleagă acest drum. Mama tinerei știa că fiica ei este la Paris, unde își ajuta prietenul cu traduceri din franceză, acesta ocupându-se cu tranzacționarea mașinilor second-hand. Realitatea a demonstrat o cu totul altă situație, tânăra sfârșind tragic chiar în apartamentul în care locuia. Duminică, toți cei care au cunoscut-o pe Laura au condus-o pe ultimul drum. Ancheta este în derulare, oamenii legii din Belgia urmând să stabilească cu exactitate cum s-a petrecut nenorocirea și cum va plăti criminalul pentru fapta sa.

Politica