joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mii de copii şi-au sărbătorit ziua pe Esplanada din Slatina

Aproape 4.000 de copii şi părinţii lor au fost prezenţi, vineri, pe Esplanada din Slatina, pentru a se bucura de surprizele pregătite de muncipalitate, în cadrul evenimentului „Slatina, oraşul copiilor”.

Copii au avut de trecut prin cel puţin patru din cele 12 ateliere de activităţi pentru a se putea înscrie la o tombolă cu premii. Cea mai mare atracţie au reprezentat-o poneii cu care cei mici s-au putut plimba gratuit, pe gazonul din Expo Parc. Cei mici au fost atraşi şi de teatrul stradal „Dacii şi Romanii”, patru tineri costumaţi în strămoşii noştri oferindu-le informaţii istorice şi simulând lupte.

„Sunt foarte multe ateliere, iar toată organizarea acestui eveniment am început-o încă de acum vreo trei luni. Sunt aproximativ 12 ateliere, toate fiind foarte aglomerate. Este foarte multă lume pe Esplanadă, din informaţiile pe care le avem 3.500 – 4.000 de persoane au intrat şi ieşit. Mă bucur că se vede că cei mici se simt extraordinar de bine şi noi ne bucurăm alături de ei de această zi frumoasă de 1 iunie. Ca noută, faţă de anul trecut, avem spectacol cu dacii şi romanii, avem Ferma animalelor, telescop, spectacol cu baloane de săpun, magie, dar şi celelate ateliere cu ochelarii VR, cu improvizaţie şi aşa mai departe”, a declarat viceprimarul Slatinei, Gigi Vîlceleanu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Evenimentul „Slatina, oraşul copiilor” se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 14 ani şi se va desfăşura pornind de la un Atelier, la alegerea participantului, fiind obligatoriu de parcurs însă toate cele patru Ateliere, într-o ordine aleatoare, fiecare având un obiect de activitate diferit, după cum urmează: Atelierul nr. 1: Fii spontan! (jocuri interactive, improvizaţie); Atelierul nr. 2: Fii creativ! (pictură pe bloc de desen, pictură pe figurine de gips, creare felicitări, pictare baloane); Atelierul nr. 3: Fii în lumea virtuala! (jocuri virtuale, ochelari 3D); Atelierul nr. 4: Fii sportiv! (tras cu arcul, pistol cu bile – airsoft, aruncarea la coş de baschet, badminton). După ce a parcurs fiecare Atelier de pe traseu, în ordinea aleasă de către participant şi în urma desfăşurării unui minim de activităţi din fiecare Atelier, participantul primeşte o ştampilă pe Harta Adventure Land (care va face dovada parcurgerii traseului) şi merge la următorul Atelier (ordinea prezentării la ateliere este aleatorie). În momentul în care participantul va avea pe Harta Adventure Land cele 4 ştampile, acesta va merge la Punctul final al aventurii, Foto Booth. Ajuns aici, participantul se va fotografia alături de personaje din lumea desenelor animate, cu diverse accesorii hazlii care să îi rămână ca amintire de la acest eveniment şi va primi o fotografie cu magnet şi ultima ştamplilă pe Harta Adventure Land. În momentul în care va deţine pe Paşaport toate cele 5 ştampile, participantul se va deplasa la punctul unde vor fi amenajate Tombolele pentru a participa la extragere. La acest Punct, participantul va prezenta Harta Adventure Land, completată cu datele personale şi de contact în rubricile destinate acestui scop, precum şi semnatura. Se decupează partea perforată care conţine seria Harta Adventure Land, numele, prenumele tutorelui sau reprezentantului (însoţitorului), semnătura, şi se va introduce în urna pe care se găşeste trecută categoria de vârstă. De asemenea, pe Esplanadă au mai fost amplasate ateliere si spectacole opţionale la care participanții au luat parte doar dacă doresc: Spectacol de magie, Atelier de știință, Teatru stradal – „Dacii și Romanii”, Spectacol cu baloane de sapun, Spectacol „Trupa Copiii din vecini”, Spectacol de Improvizație – trupa de teatru, Atelier Astronomic – telescop, Ferma de animale – plimbări cu poneii. Premiile acordate în urma extragerii tichetelor din urne, pe categorii de vârste, sunt următoarele: între 3 – 4 ani: 3 triciclete; 10 puzzle-uri pentru copii; între 5 – 6 ani: 6 trotinete; 10 mingi fotbal; între 7 – 9 ani: 10 ghiozdane complet echipate; între 10 – 11 ani: 3 skateboard-uri, 5 seturi rachete tenis câmp; între 12 – 14 ani: 3 biciclete; 70 invitaţii la teatru pentru copii – Teatrul pentru copii se va desfăşura în data de 9 iunie, începând cu ora 11.00, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, iar câștigătorii pot veni însoțiți de două persoane.

„Sunt foarte multe premii, pe diferite categorii de vârstă. Sunt aproximativ 100 de premii de care copiii se vor bucura, inclusiv şi bilete la un spectacol oferit special pentru ei, la Centrul Cultural «Eugen Ionescu»”, a mai declarat Vîlceleanu. Municipalitatea a alocat suma de 50.000 lei pentru desfăşurarea manifestării „Slatina, Oraşul Copiilor”, de 1 iunie.

Politica