vineri, octombrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

Edilul Romanescu după inundațiile din Târgu Jiu: „Cer organelor abilitate să efectueze verificări”

După inundațiile de duminică, înregistrate în Târgu Jiu, edilul Marcel Romanescu a venit cu un mesaj pentru cetățeni. Primarul va convoca aparatul tehnic al instituției pentru a discuta și a fi găsite soluții cât mai repede posibil. De asemenea, edilul cere organelor abilitate să verifice dacă a fost respectat proiectul privind canalizarea urbei. „Ploile abundente din ultimele zile au scos la iveală, încă odată, unele dintre problemele grave cu care se confruntă municipiul în ceea ce priveşte reţeaua de canalizare. Situația întâlnită duminică se va repeta cu siguranță de fiecare dată când vom avea astfel de fenomene meteo, afectând în mod direct cetățenii anumitor cartiere. Ca atare, voi convoca aparatul tehnic al Primăriei Municipiului Târgu Jiu pentru a căuta o soluție de remediere și totodată, cer organelor abilitate să efectueze verificări pentru a se afla modul în care a fost sau nu respectat proiectul lucrărilor. Vreau ca prin acest demers, să găsesc răspuns la cele petrecute pe străzile municipiului Târgu Jiu. Dumneavoastră, cetăţenii municipiului, trebuie să știţi ce se întâmplă, şi să primiţi explicații concrete. Au fost cheltuite sume importante tocmai cu scopul declarat de a obține un confort urban, de care azi, după cum vedem, nu ne bucurăm”, a scris primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, pe pagina sa de socializare.

Politica