vineri, decembrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

Biciclist urmărit penal pentru inducere în eroare a poliţiştilor. Acesta a minţit că a fost lovit de maşină

Un bărbat de 43 de ani, din Târgu Jiu, s-a ales cu dosar penal după ce a indus în eroare organele de cercetare penală. Mai exact, acesta a minţit că a fost lovit de o maşină, în timp ce se afla pe bicicletă, s-a dezechilibrat şi a căzut. Omul a prezentat întreaga poveste atât de sigur pe el încât poliţiştii l-au şi luat la întrebări pe proprietarul maşinii indicate de biciclist. În cele din urmă, după ore întregi de audieri, oamenii legii au ajuns la concluzia că târgujianul de 43 de ani cususe cu aţă albă întregul eveniment.

La data de 21 mai, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, în continuarea cercetărilor ce se efectuează, privind infracţiunile de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, din data de 18 mai, au constatat faptul că sesizarea penală a fost făcută prin plângere de bărbatul, de 43 de ani, din municipiul Târgu Jiu, deși cunoștea că aceasta este nereală, în fapt, acesta nefiind acroşat de autoturismul pe care l-a indicat, ci a căzut de pe bicicletă, în momentul în care a încercat să evite trecerea peste o canalizare, din carosabil. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.

Politica