joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Tâlhărită pe stradă. I-a smuls telefonul de la ureche

O femeie de 30 de ani, din Târgu Jiu, a cerut ajutorul oamenilor legii, luni seară, anunțând faptul că în timp ce mergea pe trotuarul străzii 11 Iunie din localitate un bărbat i-a smuls din mână telefonul mobil, la care vorbea. „În zonă au fost dirijaţi poliţişti de siguranţă publică, proximitate și investigaţii criminale, care au efectuat cercetarea locului faptei şi au obţinut date şi informaţii, iar în scurt timp au identificat persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii sesizate, în persoana unui tânăr, de 17 ani, cu domiciliul în comuna Baia de Fier. Față de acesta a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în CRAP Gorj, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propuneri legale”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.

Politica