vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Serbare câmpenească de 1 mai, la Drăgoieni

Târgujienii petrec și în acest an de 1 mai, în pădurea de la Drăgoieni. Autoritățile municipale pregătesc spațiul alocat acțiunilor specifice serbărilor câmpenești, comercianții cu produse de tot felul și terasele cu mici, bere și sucuri anunțându-și deja prezența. Gorjenii care nu au un mijloc de transport al lor se pot baza pe autobuzele care vor avea un program special de lucru.
Serbarea câmpenească în Dumbrava de la Drăgoieni este programată pentru zilele de luni și marți, adică 30 aprilie și 1 mai. Reprezentanții Primăriei Târgu Jiu au respectat astfel tradiția ultimilor ani, asigurându-i pe târgujieni că vor avea parte de muzică, voie bună şi mâncare tradiţională românească şi grătare. „Se va organiza evenimentul, ca până acum, la Drăgoieni, în pădure. Manifestările vor avea loc în zilele de luni și marți. Sunt invitați toți târgujienii. Au început să vină și solicitările comercianților pentru a-și amplasa acolo spațiile unde își vor vinde produsele. Lucrurile se vor desfășura în condiții normale. Să sperăm că și vremea este de partea noastră și să ne bucurăm de sărbătoare de 1 mai”, a spus Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.

Politica