sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

România e în Grupa Mondială la Fed Cup

Barajul de promovare contra Elveției, care a avut loc sâmbătă și duminică în Sala Polivalentă din Cluj Napoca, a fost unul de bun augur pentru fetele noastre, care au dus România în Grupa Mondială a Fed Cup. După ce Simona Halep și Irina Begu au făcut 2-0 pentru România în prima zi a întâlnirii, impunându-se în meciurile de simplu contra jucătoarelor Vikorija Golubic (6-3, 1-6, 6-1), respectiv Timea Bacsinzky (6-4, 6-1), cea mai bună tenismenă română a momentului a încheiat duminică dimineața soarta acestui baraj, câștigând încă un meci la simplu împotriva elvețiencei Patty Schneyer (6-2, 6-1), deși inițial se pregătise să o întâlnească pe Timea Bacsinszky, dar elvețienii au avut o schimbare de ultim moment. Tot ieri a mai avut loc și partida de dublu, între perechile Sorana Cîrstea/Mihalea Buzărnescu și Viktorija Golubic/Jil Teichmann, de această dată ieșind învingătoare Elveția (0-6, 6-0, 10-6). Astfel, barajul pentru calificarea în Grupa Mondială a Fed Cup a fost câștigată de echipa României cu 3-1 la general.

”M-a surprins această decizie, că au schimbat jucătoarea, am aflat-o cu 40 minute înainte de meci, ceea ce nu a fost uşor deloc. Dar în momentul acela mi-a scris şi Darren (Cahill – antrenorul Simonei – n.r.) şi mi-a zis cam ce trebuie să joc. A fost un mesaj foarte bun pentru mine, mi-a dat încredere. Am vorbit cu cei de aici, cu dl căpitan, cu Andrei (Pavel – n.r.), au spus că trebuie să joc un pic mai înalt, să o alerg, să deschid unghiurile, să joc ceea ce ştiu eu. A fost greu la început bineînţeles, este o stângace şi nu m-am antrenat deloc în perioada aceasta cu o jucătoare stângace. Nu a fost uşor, dar am încercat să fiu solidă şi să domin meciul, ceea ce s-a întâmplat. Totul a fost azi mai bine, şi deplasarea şi modul în care am lovit mingea. Ieri la început, zburau mingile doi metri afară, apoi am schimbat racheta şi se duceau în fileu. Nu am avut feeling-ul potrivit ca să pot fi mai agresivă ieri (n.r sâmbătă), dar astăzi (n.r duminică) a fost mult mai bine şi braţul mai relaxat”, a declarat Simona Halep după meciul care a adus calificarea României în Grupa Mondială a Fed Cup.

Întrebată ce trofeu ar prefera între un Grand Slam şi Fed Cup, Halep a răspuns că le vrea pe ambele, dar nu va regreta dacă nu îşi va trece în palmares aceste titluri: ”Le-aş alege pe amândouă dacă se poate, dar anul următor aş vrea Cupa Federaţiei. Mi-aş dori să câştig un turneu de Grand Slam, nu contează unde, dar acesta este visul meu în tenis după ce am ajuns nr. 1 mondial. Sper să se întâmple într-o bună zi, dar nu vreau să pun presiune şi nici nu o să fiu dezamăgită dacă acest lucru nu se va întâmpla în cariera mea. Sunt destul de împăcată sufleteşte cu ceea ce am făcut până acum şi faptul că îmi place tenisul contează cel mai mult”, a mai spus Simona.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica