Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Polițistul de frontieră doljean care proteja o rețea de braconieri ar fi vrut alt complet de judecată

Publicat

pe

Magistraţii Tribunalului Dolj au respins, ieri, cererea de recuzare formulată luni de polițistul de frontieră doljean care proteja o rețea de braconieri. În plus, judecătorii l-au menținut pe bărbat sub control judiciar. Gruparea a fost destructurată în urmă cu mai bine de un an, mai exact în octombrie 2016, pe parcursul cercetărilor anchetatorii stabilind că trei polițiști de frontieră erau implicați în diverse activități care au dus la sprijinirea braconierilor. În total, nouă persoane au fost inculpate în dosar, fiind acuzate de constituire de grup infracțional organizat, luare de mită și braconaj.

La termenul de luni, 26 martie a.c., polițistul de frontieră doljean Aurel Iovan a formulat o cerere de recuzare a completului de judecată. Ieri, judecătorii de la Tribunalul Dolj i-au respins solicitarea: „Respinge ca nefondată cererea de recuzare formulată de inculpatul Iovan Aurel prin apărător ales. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică de la 27.03.2018”. În plus, Iovan a fost menținut sub control judiciar: „Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar. Menţine măsura controlului judiciar dispusă de instanţă prin Încheierea din 23.05.2017 cu privire la inculpatul Iovan Aurel. În baza art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în hotărârea instanței, pe fond procesul fiind amânat.

Reamintim că, în urmă cu un an, în ianuarie 2017, ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj au anunţat trimiterea în judecată, în acest dosar instrumentat sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a trei poliţişti din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Calafat, dar şi a altor şase doljeni, acuzaţi de braconaj, dare de mită, fals în înscrisuri sau divulgarea secretelor de serviciu şi constituire de grup infracţional organizat. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au început cercetările în acest dosar în octombrie 2016, când au destructurat gruparea de braconieri coordonată de agentul poliţie de frontieră doljean Aurel Iovan din cadrul SPF Calafat – Sectorul Poliţie de Frontieră Bistreţ. Anchetatorii au reţinut că, în perioada iunie – octombrie 2016, inculpaţii Florin Şarlă, Alexandru Ozunu, Cosmin Bărbulescu şi Nicolae Balaci „s-au deplasat în zona Bistreţ, judeţul Dolj, unde, pe timpul nopţii, au braconat prin împuşcare mistreţi şi iepuri, acest lucru întâmplându-se pe timpul executării serviciului de către agentul de poliţie Iovan Aurel, care avea în competenţă zona respectivă. Agentul de poliţie le facilita braconierilor accesul în perimetrul fondului cinegetic, iar după ce aceştia împuşcau animalele sălbatice, le asigura părăsirea în siguranţă a zonei, pentru aceste facilităţi Iovan Aurel primind ulterior foloase necuvenite, respectiv vânat braconat“.

În urma cercetărilor și a perchezițiilor efectuate la momentul respectiv, s-a stabilit că agentul Aurel Iovan a primit de la braconieri vânat în valoare de aproximativ 2.500 de euro. În urma extinderii cercetărilor, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au pus sub acuzare încă doi poliţişti de frontieră de la Bistreţ, dar şi alţi doi inculpaţi. Este vorba de agenţii de poliţie Cătălin Grecu şi Sorin Andrei, dar şi de Florin Tătoiu şi Gigi Bozgan. Primii doi sunt acuzaţi că au divulgat secrete de serviciu, pentru ca braconierii să nu fie prinşi în urma unor eventuale controale: „Iovan Aurel, folosindu-se tocmai de prerogativele funcţiei de agent de poliţie, le-a permis celorlalţi inculpaţi sau suspecţi din cauză să comită în mod repetat infracţiuni de braconaj cinegetic sau piscicol, cu complicitatea sa activă şi cu sprijinul agenţilor de poliţie Grecu Cătălin şi Andrei Sorin, prin oferirea de informaţii secrete de serviciu sau nepublice, pentru a nu fi depistaţi de alte organe abilitate ale statului cu atribuţii de constatare a infracţiunilor sau contravenţiilor“, au mai reţinut procurorii în rechizitoriu. Dosarul s-a înregistrat pe 9 ianuarie 2017 la Tribunalul Dolj, între infracțiunile reținute în sarcina inculpaților fiind constituirea unui grup infracțional organizat, braconaj cinegetic, luare de mită, dare de mită, folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, dar și complicitate la aceste infracțiuni.

© 2022. Toate drepturile rezervate.