vineri, octombrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

DGASPC Gorj face angajări

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de execuție, respectiv: consilier clasa I, grad profesional superior și inspector, clasa I, grad profesional superior. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice sunt: absolvenţi de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv de studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe juridice sau ştiinţe economice; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 9 ani. Concursul se va organiza după un calendar deja întocmit, astfel pe 27 martie 2018, ora 14.00, va fi data limită pentru depunerea dosarelor; pe 10 aprilie 2018, ora 10.00, candidații trec prin emoțiile probei scrise și pe 13 aprilie 2018 va avea loc interviul.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile acces
ând pagina oficială a instituției. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, din Târgu Jiu, strada Siretului nr. 24, camera nr. 36, judeţul Gorj, telefon 0253/212.518.

Politica