joi, decembrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

Poliţist, din Olt, împuşcat în cap de iubită

Update/ Șanse mici de supraviețuire

Poliţistul SCCO Olt Bogdan Dumitrescu este în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, medicii fiind rezervaţi cu privire la supravieţuirea sa după ce glonţul i-a distrus aproape toată partea stângă a creierului.

Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Bogdan Fănuţă, a declarat că poliţistul este în comă profundă.
„Are o plagă împuşcată, la nivelul capului, pe partea stângă. La examenul tomografic efectuat, toată zona emisferului cerebral stâng este aproape distrusă, cu leziuni hemoragice severe aproape de trunchiul cerebral. La această oră, pacientul este intubat, este în comă profundă, nesedat. Starea este extrem de gravă, momentan nu putem spune dacă va putea supravieţui”, a afirmat medicul.
El a adăugat că leziunile nu sunt şi mai severe şi nu i-au provocat moartea instantanee deoarece glonţul a trecut mai întâi prin mâna iubitei sale.
„Se pare că s-a tras de la mică distanţă. Din câte am auzit, ar mai fi şi altă persoană împuşcată şi de aceea leziunile nu sunt atât de severe, la locul de intrare, deoarece glonţul ar fi trecut prima dată, prin altcineva”, a mai spus Bogdan Fănuţă.
Medicii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova încearcă să-l stabilizeze pe poliţist, nepunându-se problema intervenţiei chirurgicale.
„La noi a ajuns intubat, nu era în comă atât de profundă, însă acum este în comă profundă, practic nu reacţionează absolut deloc. În momentul de faţă nu se pune problema intervenţiei chirurgicale. Se pune doar problema stabilizării pacientului, dacă se poate stabiliza şi dacă leziunile pot fi într-un fel sau altul oprite din evoluţie. Prognosticul este unul destul de prost”, a conchis medicul Fănuţă.
Poliţistul Bogdan Dumitrescu, din cadrul SCCO Olt, se află în stare gravă la Spitalul Craiova, unde a ajuns după ce, noaptea trecută, a fost împuşcat din greşeală de iubita sa, în cap, în timp ce se juca cu pistolul acestuia. Şi ea a fost rănită în mâna stângă.
„În cursul acestei nopți, în jurul orei 00.54, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați, prin apel unic de urgență SNUAU 112, de către un bărbat de 38 ani, din municipiul Slatina, județul Olt, cu privire la faptul că acesta a fost sunat de către o tânără de 28 ani, tot din municipiu, care i-a comunicat faptul că, în timp ce manevra un pistol, care aparținea legal prietenului ei, ofițer în cadrul S.C.C.O. Olt, pistolul s-a descărcat, rănind-o pe aceasta la mână, iar pe prietenul ei, în zona capului. Imediat o echipă operativă s-a deplasat la adresa indicată, iar victimele au fost transportate la o unitate medicală. În cauză se continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, pentru stabilirea condițiilor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul“, se arată într-un comunicat remis de Poliţia Olt.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Informatia initiala

Un poliţist din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt a fost împuşcat în cap de iubita sa, femeia rănindu-se şi ea, în mână. Poliţistul Bogdan Dumitrescu, din cadrul SCCO, se află în stare gravă la Spitalul Craiova.

Şeful Poliţiei Olt, comisarul şef Cristian Voiculescu, a declarat că totul s-a întâmplat „din joacă, din neglijenţă”. „N-a fost nimic intenţionat. A fost o eroare de manevrare a armamentului. Prietana sa l-a folosit din joacă, din neglijenţă şi s-a împuşcat în mână şi pe el în cap”, a declarat Voiculescu.

Iniţial, surse apropiate anchetei au declarat că poliţistul a încercat să se sinucidă, în urma unor neînţelegeri cu iubita sa. Purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Olt, medicul Alina Duminică, a declarat că poliţistul, în vârstă de 33 de ani era în stare gravă, fiind transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova. Iubita acestuia a fost împuşcată în mână, ea încercând să-l împiedice pe bărbat să-şi pună capăt zilelor. „De la noi s-a deplasat echipajul cu medic, însoţit de echipajul SMURD, au preluat de acolo două victime, care prezentau plăgi prin împuşcare. Este vorba despre un bărbat de 33 de ani, cu o plagă frontală produsă prin împuşcare, cu o stare destul de gravă şi o femeie de 26 de ani, cu o plagă împuşcată a mâna stângă. Au fost transportaţi la Spitalul Slatina, iar tânărul a fost transportat mai departe către spitalul din Craiova”, a declarat Alina Duminică.

Politica