joi, octombrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

Peste patru milioane de lei pentru hrana copiilor şi adulţilor din centrele DGASPC Gorj

Persoanele din centrele aparţinând Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj au masa asigurată pentru anul în curs. Instituţia a alocat nu mai puţin de 4.051.908 lei, fără TVA, pentru a asigura serviciile de hrană, fiind vorba despre două loturi. Unul din loturi este pentru trei centre cu beneficiari adulţi (Dobriţa, Bîlteni, Suseni) şi cel de-al doilea, pentru cinci centre în care sunt beneficiari copii (Târgu Cărbuneşti şi Târgu Jiu). Potrivit reprezentanţilor unităţii, contractul va fi încheiat până la finalul anului 2018 şi va putea fi prelungit, prin act adiţional, până la 30 aprilie 2019. Firmele interesate pot participa la licitaţie, în data de 26 martie 2018, societatea care va câştiga urmând să asigure, în total, nu mai puţin de 186.116 porţii de mâncare.

Politica