miercuri, mai 1, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Centre de colectare legume-fructe și refacerea sistemului de irigații, prioritățile DADR Dolj pentru 2018

Construirea centrelor de colectare legume-fructe în bazinele legumicole consacrate din județul Dolj, dar și constituirea cooperativelor agricole și a grupurilor de producători, în special în sectorul legume-fructe sunt printre principalele obiective ale Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR) Dolj pentru anul 2018.

Conform unui document transmis de instituție, localitățile vizate pentru construirea unor centre de colectare legume-fructe sunt Dăbuleni, Poiana Mare, Desa, Teasc, Ișalnița, Ciupercenii Noi, Moțăței.

Pentru anul viitor, DADR Dolj urmărește și creșterea absorbției fondurilor europene pentru măsurile finanțate prin PNDR atât cele agricole, cât și cele non-agricole care pot fi desfășurate în mediul rural. De asemenea, ar urma să fie constituit în cadrul Direcției, un compartiment pentru relația cu autoritățile publice locale și cu fermierii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Direcția are în vedere și colaborarea cu ANIF pentru refacerea și extinderea sistemului de irigații.

În plus, vor fi intensificate controalele în piețe și târguri, pentru a-i depista pe cei care încalcă normele legale.

În ceea ce privește activitatea instituției pe anul în curs, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR) Dolj a derulat programul de minims pentru susținerea crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii, în care s-au înscris 362 de solicitanți.

620 de doljeni au beneficiat în acest an de ajutorul financiar acordat în cadrul programului de minimis pentru tomate. Pentru acest program s-au înscris 752 de solicitanți, însă numai 620 au fost declarați eligibili, se arată în raportul de activitate pe 2017 al Direcției Agricole Dolj.

De asemenea, „potrivit Legii 17/2014, la nivelul județului Dolj s-au făcut 7.859 oferte de vânzare teren, pentru o suprafață totală de 8.526 ha, pentru 7.177 persoane fizice și 718 persoane juridice, fiind eliberate 3.906 avize finale. Prețul minim ofertat a fost de 0,20 lei/mp, iar prețul maxim 363 lei/mp.”

315 fermieri au beneficiat de cursuri de formare profesională ca lucrători în cultura plantelor, legumicultori, agromediu și climă, agricultură ecologică, managementul exploatațiilor agricole.

La nivelul județului Dolj există 2 noi cooperative agricole aflate în stadiul de pregătire a documentației. Inspectorii Inspecției de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol au verificat un număr de 155 operatori economici, au prelevat 23 de probe de vinuri, tescovină și drojdie și au evaluat organoleptic 117 probe de vin.

Au fost înființate două planuri individuale pentru înființarea de plantații viticole pe fonduri europene pentru o suprafață de 2,6 hectare.

În sectorul viti-vinicol s-a acordat o amendă contravențională de 12.000 lei pentru vinuri etichetate neconform, s-au retras de la comercializare un număr de 413 butelii de vin neconforme; s-au anulat trei autorizații pentru spații destinate comercializării vinului vrac.

Inspectorii Inspecției de Stat pentru Controlul Tehnic în Producerea și Valorificarea Legumelor și Fructelor au efectuat 125 de controale finalizate cu 7 avertismente și 13 amenzi contravenționale în valoare de 26 mii lei.

În sectorul Agriculturii Ecologice au fost înregistrați 81 de producători și 1 comerciant. Suprafețele înregistrate în sistemul de Agricultură Ecologică în județul Dolj la nivelul anului 2017 au fost 420,18 ha (în conversie) și 489,39 ha (certificate ecologice). De asemenea, au fost elaborate 20 de proiecte de amenajamente pastorale pentru o suprafață de 5.546 hectare pajiște permanentă și alte cinci proiecte se află în lucru pentru o suprafață de 1.214,01 ha.

S-au realizat 148 de proiecte și au fost identificate 40 de OUAI-uri la nivelul județului Dolj, din care 11 funcționale, 24 nefuncționale și 5 nou înființate”, au mai transmis reprezentanții DADR Dolj.

Politica