marți, aprilie 16, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Oltenii care pot ieși mai devreme la pensie

Veste bună pentru cei aflaţi în prag de pensie și care locuiesc de cel puţin 30 de ani în localităţile aflate în apropierea municipiului Slatina. Locuitorii din 48 de comune şi sate se vor bucura de acest privilegiu, potrivit actului normativ care se referă la reducerea vârstei standard de pensionare din cauza poluării industriale.
Slătinenii care mai au doi ani până la vârsta standard de pensionare, care este 65 de ani în cazul bărbaţilor şi 60 la femei, dar şi cei care locuiesc de cel puţin 30 de ani pe o rază de opt kilometri se pot pensiona fără penalizare.
Legea iniţiată de parlamentarii olteni a intrat în vigoare încă din vară, însă nu se cunoşteau localităţile aflate în jurul Slatinei. Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Pensii Olt, lista cu unităţile administrative terioriale, care intra în raza celor opt kilometri, a fost stabilită.
„Este o anexă a legii, cu localităţile transmise de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate. Sunt 48 de unităţi administrativ teritoriale aflate pe o rază de opt kilometri în jurul localităţii Slatina”, a precizat Constanţa Gheorghe, reprezentant al CJP Olt.
Acestea sunt localităţile considerate arondate pe o distanţă de opt kilometri Slatinei: Bălteni, Brâncoveni (Mărgheni, Ociogi), Brebeni (Teiuşu), Curtişoara (Raiţiu, Dobrotinet, Linia din Vale, Proapeţi, Pietrişu), Găneasa (Izvoru, Oltişoru, Grădiştea, Dranovăţu), Ipoteşti, Milcov (Ulmi, Stejaru, Milcov din Deal, Milcov din Vale), Slatina (Slatina şi Cireaşov), Piatra-Olt (Piatra, Piatra-Olt, Criva de Sus, Criva de Jos, Enoşeşti), Pleşoiu (Pleşoiu, Arceşti Cot, Arceşti, Doba), Priseaca (Buiceşti, Săltăneşti), Slătioara (Salcia), Strejeşti (Mamura, Colibaşi), Teslui (Cherleşti, Moşteni, Corbu, Cherleştii din Deal), Valea Mare (Turia, Recea, Zorleasca, Bârca).

Politica