vineri, octombrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Prefectul se închină! Niciun drum județean nu are contract de deszăpezire!

Dacă va ninge abundent în Mehedinți, drumurile județene vor arăta ca niște troiene. Motivul, până în prezent nu s-a încheiat nici un contract de deszăpezire. Consiliul Județean Mehedinți a organizat în mai multe rânduri licitații în acest sens însă surpriză! La licitații nu s-a prezentat nici o firmă de profil. Asta în pofida faptului că în județ există firme care au încasat bani mulți din asemenea contracte, de-a lungul anilor. Și uneori pe ușurica, întrucât nu toate iernile din județ au fost cu zăpezi. Ieri prefectul Nicolae Drăghiea a transmis oficial că este îngrijorat de situația existentă, soluția legală cea mai la îndemână a celor din CJ Mehedinți fiind acum încredințarea directă, prin negociere… Cum și până atunci va mai dura ceva timp, toți participanții la trafic în frunte cu prefectul Nicolae Drăghiea și președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu, ar trebui să se închine la Dumnezeu, să nu ningă…

Problema cea mai spinoasă din Colegiul Prefectural

La Prefectura județului Mehedinți a avut loc ședința Colegiului Prefectural Mehedinți, condusă de prefectul Nicolae Drăghiea. La ședință au luat parte, subprefectul județului, șefii instituțiilor publice și serviciilor deconcentrate din județ, invitați. Ordinea de zi a avut 5 puncte, însă cea mai dezbătută temă a fost cea legată de punerea în ordine a drumurilor pentru iarnă, activitate ce trebuia încheiată ieri, 01.11.2017. Din expunerile reprezentanților Drumurilor Naționale a rezultat că sunt realizate aprovizionările cu material antiderapant, carburant, iar utilajele sunt pregătite pentru intervenție și repartizate la punctele operaționale. O problemă mai deosebită există la drumurile județene, unde contractele de deszăpezire nu sunt încheiate în acest moment, cauza fiind neprezentarea niciunui operator economic la cele trei licitații organizate de către Consiliul Județean Mehedinți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reprezentanții C.J. Mehedinți au dat asigurări că în cel mai scurt timp va fi organizată selecția prin negociere directă, fiind inițiate și demersuri cu consiliile locale în vederea asigurării deszăpezirii cu utilajele proprii a drumurilor județene aflate pe raza acestor unități administrativ-teritoriale. Prefectul Drăghiea a transmis administratorilor drumurilor că așteaptă raportul comisiilor de verificare a stadiului pregătirilor pentru iarnă desemnate și a atras atenția asupra concentrării pe zonele cunoscute cu pericol de înzăpezire. Totodată, a precizat să se acorde o atenție deosebită porțiunilor de drum deteriorate ce pun în pericol siguranța circulației, deteriorare cauzată nu numai de fenomenele meteorologice ci și de nerespectarea tonajului autovehiculelor de transport lemn, cărbune și alte asemenea. În acest context, prefectul județului a atras atenția reprezentanților instituțiilor statului cu atribuții de control să ia măsurile necesare încât să se limiteze la maximum aceste practici. După acest punct al ordinii de zi, prefectul a informat membrii colegiului prefectural cu privire la îndeplinirea sarcinilor reieșite din Programul de Guvernare, arătând că toate instituțiile cărora li s-au solicitat informații au transmis că derulează activitățile în graficul foii de parcurs reieșită din Program, nefiind raportate întârzieri sau abateri.

Politica