vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vechiul „Filantropia”, în reabilitare

Municipalitatea craioveană vrea să reabiliteze unele corpuri de clădire ale Spitalului Filantropia, urmărind, totodată, şi extinderea spaţiilor. Două proiecte, în acest sens, vor fi supuse votului consilierilor locali în şedinţa ordinară pe luna în curs, ce va avea loc joi.

Unul dintre aceste proiecte vizează „aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii „Mansardare, extindere cu lift exterior, reabilitare şi recompartimentare cu modificări structurale şi nestructurale corp C5, construcţie existentă P+1, cu destinaţia clinică de hematologie” – Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” Craiova”. Valoarea totală a investiţiei este de 3.609,864 mii lei cu TVA, iar durata de realizare este de 12 luni.

Corpul C5, secția hematologie a fost construit în anul 1930, în anul 1980 a fost consolidat, iar potrivit raportului ce însoţeşte hotărârea ce va fi supusă votului consilierilor locali, „fundațiile continue sub zidurile inițiale sunt din beton simplu și în unele locuri nu respectă adâncimea minimală de îngheț; trotuarul de protecție existent nu asigură îndepărtarea apelor meteorice față de clădire în special în fațada posterioară sud și lateral vest; trotuarul este degradat; în fațada principală nord configurația incintei favorizează băltirea apelor meteorice; structura de rezistență se prezintă bine fără defecțiuni”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astfel, se propun intervenții la fundații, la parter, la etajul I , precum şi realizare mansardă nouă. “Pentru construire, clădirea P+1 cu destinația secție de hematologie se va extinde în partea vestică cu un lift exterior, amplasat la o distanță de 6,70m față de limita vestică de proprietate, pe celelalte direcții se păstrează amprenta la sol a construcției existente, fiind asigurată servitutea la vedere și picătura la streașină”, se mai arată în raport.

Cel de-al doilea proiect, ce va fi supus votului consilierilor locali în şedinţa de joi, vizează „aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare corp C1 Ambulatoriu adulţi pavilion A” – Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” Craiova”, investiţie cu o valoare de 2.722,327 mii lei cu TVA şi un termen de realizare de 12 luni.

Acest corp al Spitalului Filantropia a fost construit în 1920 şi are un regim de înălţime S+P+1. Din examinările făcute la obiectiv, se observă uzură la toate categoriile de finisaje şi la instalaţii. Principalele degradări generale pe perioada de peste 80 de ani de exploatare, timp în care nu s-au executat lucrări de reparaţii capitale. Zidăria de cărămidă nu este întărită cu sâmburi din beton armat, fapt ce a dus la apariţia unor fisuri pe parcursul anilor mai ales la nivelul intersecţiilor şi la tavane”, se arată în motivarea necesităţii intervenţiei.

Aici ar urma să se realizeze, între altele, consolidări ale zidăriei, demolarea şi refacerea unor ziduri, recondiţionarea tâmplăriei, refacerea pardoselilor, iar toate instalaţiile electrice şi sanitare vor fi schimbate.

Politica