sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Primarul Screciu: ,,Severinul va avea căldură de la 1 noiembrie 2017”

Începând cu data de 1 noiembrie 2017, municipiul Drobeta Turnu Severin va primi agent termic. Toți locuitorii vor avea căldură în apartamente. Cel puțin așa a declarat primarul Marius Screciu, care a ținut să precizeze că s-au luat deja toate măsurile în acest sens.

Municipalitatea și-a luat măsuri din timp pentru a se asigura că agentul termic va fi furnizat la timp anul acesta şi nu vor mai fi sincope în furnizare din cauza defecțiunilor frecvente ale rețelei de transport, așa cum s-a întâmplat anul trecut. În această vară s-au făcut lucrări de revizie a întregii reţele de transport şi furnizare, iar în perioada 28-31 octombrie se vor efectua probele tehnologice.

,,La data de 1 noiembrie 2017 va începe furnizarea agentului termic către populaţia oraşului”, a precizat primarul Severinului, Marius Screciu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe de altă parte primarul Severinului a precizat și că municipalitatea va subvenționa și anul acesta gigacaloria furnizată către populație astfel încât severinenii vor plăti același preț ca și anul trecut pentru gigacaloria consumată. Municipalitatea are, în acest moment, în cont, banii necesari furnizării de agent termic pentru o lună, timp în care se așteaptă sprijinul guvernamental necesar achiziției de combustibil pentru întreaga perioadă a sezonului rece.

Nota de fundamentare a fost întocmită de către reprezentanții primăriei, a fost contrasemnată de prefect și președintele Consiliului Județean Mehedinți și a fost trimisă către guvern. Agentul termic și în acest an va fi furnizat de către Termocentrala Halânga prin intermediul SPAET din cadrul primăriei Severin. Combustibilul folosit este, la fel ca anul trecut tot păcura, nu cărbunele de la mina Husnicioara.

Politica