joi, iulie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Slatina: Emil Moţ spune că primăria renunţă la parcările cu taxă

Primăria va scoate din regulamentul privind parcările publice reglementarea potrivit căreia slătinenii ar fi trebuit să achite 240 lei pe an pentru a-şi asigura parcarea rezidenţială.

Primarul Slatinei, Emil Moţ, a declarat pentru Jurnalul Olteniei că forma finală a regulamentului va fi gata în luna septembrie. Cert este că s-a hotărât renunţarea la parcările cu taxă. „Încă nu am luat o hotărâre, încă mai discutăm. Regulamentul nu este încă într-o formă finală, dar oricum parcările cu taxă cred că le vom scoate. În luna septembrie vom avea forma finală a regulamentului. Chiar dacă nu vor mai fi parcări cu plată, trebuie reglementate situaţiile în care pot fi ridicate maşinile parcate neregulamentar”, a declarat Emil Moţ.

În forma lansată spre dezbatere publică a regulamentului de parcare, slătinenii ar fi avut posibilitatea să-şi rezerve locul de parcare, în schimbul unui abonament lunar sau anual. Locul ar fi fost rezervat, în zona adiacentă locuinţei, 24 de ore din 24, iar taxa de închiriere se ridica la 20 de lei pe lună, adică 240 lei pe an.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica