vineri, decembrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

Vizită de cunoaștere a eroinei Ecaterina Teodoroiu

O delegaţie alcătuită din elevi şi cadre didactice ai Şcolii generale nr. 1 din comuna Străoane, judeţul Vrancea, a fost primită, vineri, de reprezentanţii autorităţilor publice locale gorjene. Consiliul Judeţean Gorj a fost reprezentat la eveniment de vicepreşedintele Gheorghe Nichifor.

Tema vizitei a fost cunoaşterea îndeaproape a istoriei şi personalităţii eroinei Ecaterina Teodoroiu.
„Ne îngemănează pe noi cu dumneavoastră, sacrificiul Ecaterinei Teodoroiu. Eroina gorjeană se află cu cinste în galeria eroilor umanităţii. Iniţial, eroina a fost înmormântată la Vrancea şi, ulterior, osemintele ei au fost aduse aici, în Târgu Jiu”, a menţionat prof. Gheorghe Nichifor în cuvântul de bun venit.
În acest an, Agenda culturală a judeţului Gorj se derulează sub marca programului „2017- Centenar Ecaterina Teodoroiu”, dedicat eroinei de la Jiu.

 

 

Politica