vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Sistemul de iluminat stradal din Caracal, reabilitat şi extins

Primăria Caracal va reabilita întregul sistem de iluminat stradal din municipiu, care va fi şi extins, acolo unde nu există, în cadrul unui proiect care se ridică la peste 4,5 milioane lei.

Viceprimarul Caracalului, Octavian Stănescu, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, că firma câștigătoare a licitației va primi sumele datorate de municipalitate, în rate, în decursul a cinci ani, perioadă în care societatea va asigura şi mentenanţa sistemului de iluminat stradal.

Proiectul vizează reabilitarea şi eficientizarea sistemului de iluminat stradal din tot municipiul. Sistemul de iluminat public va fi şi extins, acolo unde nu există Am făcut un studiu de fezabilitate, după care va urma licitaţia publică. Noi am prins o sumă de bani, în bugetul local, însă banii vor fi achitaţi către firma care va câştiga licitaţia sub formă de rate, în decurs de cinci ani. În această perioadă, va fi pusă la punct şi mentenanţa. Pe perioada înlocuirii sistemului, aceeaşi firmă va face şi mentenanţa”, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, Octavian Stănescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma implementării acestui proiect, în valoare totală de 4.528.368,848 lei, numărul aparatelor de iluminat din oraş va ajunge la 1.872, doar 136 dintre aparatele vechi fiind păstrate.

În acest moment, la nivelul oraşului Caracal există şi becuri clasice dar şi led-uri. Ele n-au fost montate în urma unui studiu, să ştim exact ce fel de putere au, la ce distanţă faţă de carosabil trebuie ataşate”, a mai declarat Stănescu.

Politica