miercuri, noiembrie 13, 2024

Ultima ora

Sport

O patiserie din Craiova oferă, la sfârșitul programului, mâncarea nevândută

O patiserie din centrul Craiovei lasă, de două săptămâni, surprize pe pragul de la uşă, după ce se încheie programul de lucru. Cei care au afacerea au decis ca, în loc să arunce mâncarea care le rămâne din ziua respectivă, să o pună în pacheţele pe care le lasă pe scăriţa de la intrare. Alături de un bileţel, pe care scrie „Poate ți-e foame”, mancarea înfrumusețează ziua celor mai puțin norocoși și chiar a celor care trec prin zonă și se întâmplă, pur și simplu, să le fie foame.

Patiseria „Ynny” din Centrul Istoric al Craiovei, de pe strada România Muncitoare, a decis să înceapă să facă ceea ce fac multe localuri din Occident și, de ceva vreme, din mai multe orașe din România. Produsele proaspete, care rămân pe rafturi la închiderea programului, sunt puse în punguțe și lăsate pe scările patiseriei, alături de un bilețel cu un mesaj cât se poate de simplu: „Poate ți-e foame”.

Raluca, cea care se ocupă de afacere, a avut această idee după ce a văzut, la rândul său, inițiative asemănătoare în alte orașe din România.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Am văzut o postare pe Facebook, din Târgu Mureş, de la o cafenea care lăsa astfel de pachete afară cu marfa care rămânea din ziua respectivă. Decât să o arunce, o lăsau afară. Se găsesc tot timpul oameni care să ia aceste pachete şi cărora le trebuie. Şi ne-am gândit că este o idee bună. Se strângeau produse şi, decât să le aruncăm, nu avea rost. Aşa, am văzut că se găseşte cineva şi la noi care să le ia. Ne lasă şi bileţele în schimb, că ne mulţumesc, să ne dea Dumnezeu sănătate şi tot felul de lucruri frumoase”, a povestit femeia.

patiserie-2

 

„Pachetele dispar mereu pentru că este nevoie de ele”

Inițiativa a pornit în urmă cu două săptămâni și este una de succes, dacă se poate spune așa. Pachetele sunt luate de către tot felul de oameni, iar gestul, pe cât de simplu este, pe atât este de important pentru o comunitate. E un semn că, și în Craiova, oamenii au început să-și deschidă brațele mai vizibil pentru a le întinde către cei în nevoie.

„Cred că au trecut două săptămâni de când ne-am apucat să facem asta. Pachetele dispar mereu pentru că este nevoie de ele. Sunt oameni care trec şi pe aici în timpul programului, cărora le mai dăm şi aşa produse. Sunt oameni săraci, oameni bătrâni care le iau, nu neapărat cei care au nevoie sau cei care nu au casă sau unde să locuiască. Sunt şi clienţi de-ai noştri care le iau. Până la urmă, sunt produse proaspete, făcute în aceeaşi zi şi nu are rost să le aruncăm. Avem doamne bătrâne care vin cu flori şi tot timpul le dăm ceva de mâncare. Mai luăm de la ele şi flori, şi busuioc. Ia uitaţi, am busuiocul în geam. Am o bătrânică care vine în fiecare zi pe aici cu flori. Mai fac şi ei un ban. E sărăcie multă, nu ai ce să faci…”, spune Raulca în timp ce privește spre vitrina patiseriei.

„Să nu ne facă nimeni rău, pentru că noi facem bine”

Totuși, asemenea inițiative sunt puține ca număr la nivelul municipiului. Cea care se ocupă de această afacere crede că un astfel de gest este o sabie cu două tăișuri, asta dacă există oameni care doresc să îți facă rău.

„Este cu dus şi întors. Dacă cineva vrea să îţi facă rău, poate să îţi pună ceva în produse sau să trimită pe cineva care să spună că acele produse au ceva. Dacă nimeni nu vrea să îţi facă rău, e altceva. În Bucureşti, spre exemplu, sunt vitrine lăsate afară cu produse, pentru ca lumea să-şi ia singură din ele. Am înţeles că acolo ar fi probleme cu SANEPID-ul, cu tot felul de chestii de genul. Mă gândesc, totuşi, să nu ne facă nimeni rău, pentru că noi facem bine”, este de părere Raluca.

Femeia vrea să continue să facă acest gest, pentru că nu o costă nimic. Dimpotrivă, ajută la rândul ei într-un fel simplu, dar care, pentru cei în nevoie, poate însemna enorm.

„Vom continua să facem asta. Tot ce ne rămâne la sfârşitul zilei punem în punguţe şi scoatem afară, adică produsele despre care credem noi că sunt bune pentru toată lumea. Unele nu pot fi puse, sunt covrigii care se întăresc dacă stau o anumită perioadă şi pe aceia chiar nu îi lăsăm. Eu aşa m-am gândit că ar fi omenesc: dăm pe o parte şi primim pe altă parte”, a conchis femeia.

Politica