Conecteaza-te cu noi

Olt

Doi foşti candidaţi la Primăria Slatina şi un primar PNL au trecut la ALDE Olt

Publicat

pe

ALDE Olt şi-a prezentat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă noile achiziţii, printre care se numără foştii candidaţi la Primăria Slatina, Marius Bălaşa, care vine de la PNL, şi medicul Livia Teleu, care a candidat din postura de independent. Tot la ALDE a trecut şi primarul liberal din comuna Leleasca, acesta nefiind prezent la întâlnirea cu reprezentanţii mass-media.

Lista de achiziţii a celor de la ALDE a fost completată de consilierul local PNL, Mihai Cîrloganu, şi de foştii membri PSD Balş, Silviu Pendiuc şi Ionuţ Tilea. Mihai Cîrloganu a motivat trecerea la ALDE prin faptul că, după alegerile locale, a fost marginalizat în interiorul PNL, alături de ceilalţi membri ai organizaţiei de tineret.

Marius Bălaşa a reclamat, de asemenea, faptul că după ce a pierdut alegerile locale în faţa social-democratului Emil Moţ a fost dat la o parte de conducerea organizaţiei judeţene, alături de cei care l-au susţinut în demersul său electoral. „După propunerea şi invitaţia pe care mi-a făcut-o domnul deputat Mihai Niţă, decizia nu a fost una simplă sau luată foarte repede. Am luat această decizie după o analiză pe care am făcut-o, după ce m-am sfătuit cu mai mulţi prieteni. Nu în cele din urmă, am avut discuţii în particular cu cei activi din ALDE – domnii Cristi Bircea, Ciugulea, Radu Ioniţă, pentru a şti dacă putem face echipă, dacă putem avea proiecte împreună. Am să vă dau principalul motiv pentru care plecat din PNL. Am candidat la alegerile locale, am creat o echipă cu care am câştigat încrederea a 9.000 de slătineni. Fără nicio explicaţie, s-a luat decizia de a se renunţa la echipa pe care o creasem. Efectele au venit, la parlamentare. Nici după parlamentare, conducerea Partidului Naţional Liberal nu a înţeles nimic. Continuă pe o linie pe care nu o înţeleg”, a afirmat fostul liberal.

Bălaşa a adăugat că nu mai are niciun fel de relaţie cu şeful PNL Olt, deputatul Gigel Ştirbu, chiar dacă acesta din urmă a fost cel care l-a impus să candideze pentru Primăria Slatina. „Sunt un om civilizat, dar relaţiile cu domnul deputat Gigel Ştirbu nu mai există. Dacă ne intersectăm pe stradă, însă, va primi salutul meu. Ultima discuţie pe care am avut-o a fost în 11 decembrie, în ziua alegerilor parlamentare. Ulterior, cu nimeni din conducerea PNL nu am mai avut nicio discuţie”, a mai spus Marius Bălaşa.

Prin trecerea la ALDE, Bălaşa bifează cel de al treilea partid din cariera sa, după PDL şi PNL.

Primarul din Leleasca, „cu sufletul” la ALDE

De asemenea, şi primarul comunei Leleasca, Vasilică Selescu, s-a alăturat echipei ALDE Olt. Aflat la primul mandat, câştigat în vara anului trecut, primarul din Leleasca este membru PNL, însă nu poate demisiona din acest partid din cauza prevederilor legii aleşilor locali care îşi pierd mandatele dacă pleacă din formaţiunea din partea căreia au candidat iniţial. Aşadar, potrivit lui Mihai Niţă, Vasilică Selescu se alătură ALDE doar formal, fără a semna şi o adeziune, aşteptând să fie exclus din PNL.

Mai mult, Mihai Niţă a declarat că primarul PNL din Leleasca va fi urmat în ALDE şi de alţi doi aleşi liberali. „Avem 123 de aleşi locali în judeţul Olt pentru că, începând de astăzi, va fi alături de noi domnul primar Selescu, de la Leleasca. De asemenea, în maximum două săptămâni, vom mai avea încă doi primari şi un consilier local. E adevărat, aceste treceri la ALDE sunt doar «cu sufletul», deoarece primarii nu pot demisiona din partidul în care sunt pentru că şi-ar pierde mandatele”, a declarat Mihai Niţă.

© 2021. Toate drepturile rezervate.