vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Taxa nouă pentru gunoi, una care „va dispărea cât de curând”

Primarul interimar al Craiovei, Mihail Genoiu, a anunțat, miercuri, că taxa nouă pentru deșeurile inerte și nepericuloase, de 80 de lei pe tonă, instituită în penultima ședință a consiliului local, pentru persoanele fizice și juridice din Craiova, ar putea să fie suspendată, momentan, și că, în acest context, Salubritatea va începe colectarea selectivă de la gospodării. Acesta a precizat că bugetul municipiului va fi postat luni pe site-ul Primăriei Craiova și că prima licitație care va fi demarată este cea de proiectare plus execuție pentru Colegiul „Carol I” și Opera Română Craiova. Totodată, Primăria a început întâlnirile cu asociațiile de proprietari pentru a le prezenta beneficiile reabilitării termice, care se poate face pe fonduri europene și în acest ciclu financiar.

Primarul interimar al Craiovei, Mihail Genoiu, a avut, miercuri dimineața, o întâlnire cu presa, în cadrul căreia a vorbit despre prioritățile din perioada următoare, spunând că, în câteva zile, bugetul municipiului va fi gata și va fi urcat pe site-ul Primăriei Craiova.

Vreau ca orașul Craiova să beneficieze de tot ceea ce se poate obține în următoarea perioadă, este momentul în care trebuie să ne votăm bugetul, luni o să avem deja pe site bugetul primăriei pentru 2017. Este deja târziu, este un an în care s-a întârziat foarte mult acest buget față de anii anteriori, când, la ora asta, puteam vorbi despre investiții majore. Acum, încă discutăm despre votarea bugetului, însă este totuși un buget optimist, în care am prins foarte multe lucruri. Continuăm același trend de investiții majore în orașul Craiova, de modificări majore a tot ceea ce se întâmplă, chiar dacă nu o să mai fie fonduri europene, chiar dacă ele sunt pe sfârșite și sunt ultimele două proiecte care se închid. Unul dintre ele se va închide chiar pe 12 martie (reabilitarea Parcului „Nicolae Romanescu” – n.r.), probabil că se va face solicitarea de recepție. Celălalt (Water Park-ul – n.r.) are termenul de 30 aprilie pe care l-am mai discutat și pe care vreau să îl respectăm chiar dacă am cerut o prelungire”, a explicat Genoiu. Acesta a precizat că prima licitație care va fi lansată după aprobarea bugetului este cea legată de proiectarea tehnică și execuția de la Colegiul Național „Carol I” și Opera Română, aflate într-o stare avansată de degradare și că, pe viitor, și cele două clădiri ale primăriei sunt sortite să urmeze același drum.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Primarul interimar a mai explicat că se va continua realizarea documentației pentru parcul de distracții care ar urma să fie construit pe porțiunea casetată a canalului Cornițoiu (zona străzii Toporași), mergându-se, mai departe, și cu Spitalul „Filantropia”, a cărui inaugurare se preconizează a fi făcută la finele primăverii. Alte proiecte care continuă sunt stadionul de atletism, cantonamentul din Lunca Jiului, urmând să se finalizeze și documentația necesară reabilitării Podul Suspendat, care este trimisă acum la Ministerul Culturii.

Căutare mare, costuri scăzute pentru reabilitarea termică

Important este și că municipalitatea a început o campanie de informare a asociațiilor de proprietari în ceea ce privește reabilitarea termică a blocurilor. Mihail Genoiu a spus că rata lunară pentru un proprietar de apartament într-un astfel de bloc care va fi prins pentru reabilitare termică este de circa 50 de lei pe lună.

Am început, de luni, o campanie foarte activă cu asociațiile de locatari și, în fiecare zi, luni și marți după-amiază, astăzi de la ora 15:00 și mâine de la aceeași oră primim, în sala mare a primăriei, asociațiile de locatari împărțite pe cartiere și pe zone pentru a le explica în ce constă noile axe de reabilitare termică a blocurilor. A fost o prezentare a blocurilor care s-au finalizat în axele trecute, la finele anului trecut și care au fost un succes. Aici mă refer la faptul că proprietarii lor sunt foarte mulțumiți, foarte bucuroși de ceea ce s-a întâmplat. Sunt foarte mici cheltuielile pe care le au față de economiile pe care le au la căldură. Cheltuielile sunt la nivel de 640 de lei pe an, cea mai mare rată pe care o plătește un proprietar al unui apartament cu patru camere de peste 85 mp, asta înseamnă în jur de 50 de lei pe lună. Iar economia la întreținere, la partea de căldură, este de peste 40%. Asociațiile au fost foarte încântate și se pare că vor fi foarte mulți care vor accesa noile programe de reabilitare pentru care, cât de curând, vor apărea ghidurile solicitantului.

Începe colectarea selectivă a gunoiului de la gospodării

Nu în ultimul rând, primarul interimar a anunțat că Salubritate Craiova a demarat o acțiune de ridicare selectivă a deșeurilor, după ce, anul trecut, a început împărțirea de saci colorați la gospodării pentru diversele categorii de deșeuri.

„De astăzi (miercuri – n.r.) au început, dar luni o să se simtă în tot orașul acțiunea de ridicare selectivă a deșeurilor. Este o acțiune pe care am gândit-o cu ceilalți colegi ai mei și cu societatea de salubritate, pentru că apăsarea acelor taxe impuse de Uniunea Europeană pentru aceste deșeuri este foarte puternică. La noi în oraș există și o tergiversare a lucrurilor vizavi de masterplanul de deșeuri, unde la ora asta se pare că e foarte aproape de a se stabili un operator regional pentru ridicarea deșeurilor din județ, dar nici acesta nu va fi funcțional până când nu se termină toate celelalte investiții, inclusiv stația de sortare, lucru care durează foarte mult. Acțiunea Salubrității va începe, în forță, de luni, în așa fel încât la fiecare gospodărie se vor ridica selectiv deșeurile. Nu va fi suficient ca proprietarul respectiv să pună deșeurile în containere separate, ci și mașinile vor fi separate în așa fel încât să nu se mai amestece”, a menționat primarul interimar.

Taxa nouă pe gunoi, o confuzie legislativă

Legat de taxa pentru deșeurile inerte și nepericuloase, aprobată de consiliul local în urmă cu două ședințe, Mihail Genoiu a spus că este foarte posibil ca aceasta să fie suspendată. De asemenea, și cuantumul taxe, de 80 de lei pe tonă, ar putea fi modificat.

„Taxa care intră pe factura oamenilor va fi, după părerea mea, o taxă care va dispărea cât de curând, pentru că am fost la discuții la nivelul Asociației Municipiilor din țară. Este o confuzie legislativă, după părerea mea, o ordonanță dată fără să țină cont de toate amănuntele și de punerea ei în aplicare. Discuții au avut, la acea întâlnire, între Ministerul Dezvoltării și Ministerul Mediului, practic reprezentanții celor două ministere au avut idei contradictorii. La ora aceasta, este suită pe site-ul Ministerului Mediului o propunere de ordonanță de urgență și, din informațiile pe care le-am primit și ceea ce a cerut reprezentanta Ministerului Dezvoltării, a fost ca această taxă sau amendă să fie suspendată până la jumătatea anului, să lase timp societăților de colectare să se organizeze, ceea ce și noi facem la ora aceasta în orașul Craiova. Mai mult, sunt două taxe care se suprapun, este o dublă amendare a acelorași fapte, inclusiv această parte de cuantum al taxei. Este propus de Ministerul Mediului, nu este impus de Uniunea Europeană și, practic, în Ministerul Mediului se va regla ponderea ei. În momentul de față, a început brusc, cu o valoare destul de mare, este desfășurată până în anul 2020 iar ea se poate eșalona începând cu o valoare mult mai mică, începând ceva mai târziu, în cursul lui 2017, dar nu neapărat din ianuarie, și se poate eșalona până în 2025. Deci, discuțiile sunt la nivelul ministerelor, noi nu am fost puși decât în fața unei legislații confuze, să o aplicăm, și am preferat o variantă în care să nu ajungem să sufere orașul prin neridicarea deșeurilor”, a încheiat Genoiu.

Politica