marți, decembrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

Orşova: Constantin Popescu-Floricola, greu de ucis

Tunurile puse pe el s-au blocat şi nu au putut să tragă! Fostul preşedinte al PSD Orşova, omul de afaceri Constantin Popescu, patronul firmei de salubritate din Orşova, a ajuns în ultima perioadă un fel de cap al răutăţilor din acest oraş. Pare de necrezut, dar primul care îl arată cu degetul este acum primarul PSD Marius Stoica, omul care nu ajungea primar fără sprijinul şi implicarea lui Popescu. După ce a anunţat că Orşova este plină de gunoaie din cauza lui Constantin Popescu şi după ce a sugerat că tot Popescu ar fi în spatele acţiunii prin care un interlop l-a ameninţat cu moartea, primarul PSD Marius Stoica s-a aliat cu cei din opoziţie ca să-l termine pe binefăcătorul său. Motivul concret , rezilierea contractului de salubritate încheiat între primărie şi SC Floricola SA , firma lui Popescu şi înfiinţarea unui serviciu propriu de salubritate în cadrul primăriei. Numai că, la ultima şedinţă de Consiliu Local, consilierii locali PSD au dat peste cap planurile primarului şi ale opoziţiei, absentând în masă în aşa fel încât să nu existe cvorum de şedinţă. A nu se crede că omul de afaceri Constantin Popescu –Floricola, cel care a încasat miliarde de lei din bugetul primăriei pentru gunoi, dar n-a băgat mai nimic în investiţii , ar fi un îngeraş. Nicidecum. Însă omul are încheiat un contract beton cu primăria , semnat şi parafat pe vremea primarului Constantin Negulescu, un liberal de marcă în PNL Mehedinţi , aflat în tabăra liberalilor care vor să-l execute pe Popescu. În aceste condiţii încâlcite de interese de tot felul, rezilierea rapidă şi dintr-un ambâţ politic a acestui contract, fără paşii procedurali corecţi, ar avea efect de bumerang tot pentru bieţii orşoveni, pentru buzunarele lor. Nicidecum pentru buzunarele politicienilor orşoveni, care , au ajuns celebrii pe ţară prin certuri, intrigi şi lipsă de performanţă : azi sunt în cârdăşie cu unul, mâine cu altul şi tot aşa….

Ghinion! Tunurile puse pe Popescu-,,Floricola” , nu au putut să tragă!

Consilierii municipali au încercat, într-o şedinţă de îndată, să rezolve problema prin înfiinţarea unui serviciu public în subordinea municipalităţii, dar tentativa lor a eşuat din lipsă de cvorum. Proiectele primarului PSD Marius Stoica au fost boicotate chiar de propriii consilieri de la PSD, care au lipsit de la şedinţă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Gunoiul care nu a mai fost ridicat de o lună de zile sufocă municipiul, dar nici nu poate fi ridicat de municipalitate deoarece nu există consens în Consiliul Local. Întruniţi într-o şedinţă de îndată, consilierii au încercat să voteze rezilierea contractelor de salubrizare şi apă canal cu Floricola şi să înfiinţeze un serviciu în subordinea Primăriei, dar tentativa lor a eşuat din lipsă de cvorum. Din cei 16 consilieri în funcţie, la şedinţă au fost prezenţi doar 10 consilieri, iar pentru adoptarea proiectelor de pe ordinea de zi era nevoie de două treimi, adică de 11 consilieri. Primarul a fost ,,sabotat” chiar de consilierii propriului său partid. Forţat de împrejurări, primarul a scos de pe ordinea de zi proiectele care vizau rezilierea contractelor de salubrizare şi apă canal, precum şi proiectul care ar fi putut debloca criza gunoaielor, înfiinţarea unui serviciu public local subordonat Primăriei Orşova. Singurele proiecte rămase pe ordinea de zi şi discutate de consilieri au fost legate de însuşirea rapoartelor de verificare şi control a activităţii operatorului Floricola, întocmite de comisia de control şi care au scos la iveală probleme grave. Controlul efectuat pe teren de comisia de verificare şi control a scos la iveală abateri grave de la respectarea contractului de concesiune a serviciilor de salubritate şi apă canal. Cea mai gravă situaţie este cea a depozitului neconform de deşeuri, care nu numai că nu a fost închis, conform obligaţiei asumate prin contractul de concesiune, dar a fost şi utilizat ilegal.Primarul Stoica nu şi-a putut controla propriii consilieri de la PSD şi din cauza acestora şedinţa nu a avut cvorum şi situaţia gunoaielor nu a putut fi deblocată.

Politica