vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Deputat Ion Cupă, preşedinte ALDE Dolj:”În trei ani peste 1.000.000 de români vor câştiga peste 1000 de euro lunar”

ALDE Dolj : Înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este pe masa Guvernului

Coaliţia pentru Democraţie şi Dezvoltare PSD-ALDE continuă să îşi ţină promisiunile făcute românilor în campania electorală. Guvernul a luat zilele trecute decizii importante privind dezvoltarea economică şi socială a ţării.

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii al României, creat după modele similare din Norvegia, Italia, Polonia şi Franţa, va finanţa proiecte de investiţii rentabile cu o valoare de peste 10 miliarde de euro şi va crea 850.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dintre acestea, peste 50.000 de noi locuri de muncă vor fi create în domeniul sănătăţii, prin cele nouă mari spitale care vor fi construite până în 2020, dar şi prin deblocarea tuturor posturilor de medici din toată ţara şi scoaterea lor la concurs până cel târziu în primăvara anului 2017.

În industrie vor fi sectoare cu zeci de mii de angajaţi în plus: industria extractivă, industria prelucrătoare, industria auto, industria procesării agroalimentare, industria siderurgică, industria de armament şi de apărare. Şi în educaţie va creşte numărul de salariaţi, în special ca urmare a construcţiei de noi creşe şi grădiniţe (2.500 ca număr) de către stat, cu prioritate în zonele în care spiritul antreprenorial este mai puţin dezvoltat şi în zone izolate.

Statul român, prin Ministerul Economiei, va avea calitatea de acţionar unic pe toată perioada de funcţionare a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI).

Prin FSDI se vor face investiţii în infrastructură şi companii strategice şi se va întări rolul statului prin administrarea adecvată a participaţiilor minoritare şi obţinerea de lichidităţi din emisiunea de obligaţiuni, valorificarea anumitor active, dividende şi alte surse atrase în proiectele de investiţii.

Fondul va genera apariţia a numeroase fabrici în agricultură şi industrie, dar şi la capitalizarea unor firme precum Tarom, CFR, Şantierul Naval Constanţa, C.E.C., Nuclearelectrica, astfel încât acestea să-şi poată extinde activitatea sau să achiziţioneze noi capacităţi: flotă de avioane, de nave, de garnituri de tren.

Cele mai mari investiţii ale FSDI în următorii patru ani se vor realiza în sănătate, prin construcţia unui spital republican şi a opt spitale regionale. Valoarea totală finanţată din FSDI va fi de cca 3,5 miliarde de euro.

Alte 3,1 miliarde de euro vor viza construcţia de autostrăzi şi căi ferate rapide, având prioritate autostrăzile care nu pot fi finalizate sau demarate din fonduri europene până în 2020.

În această categorie intră şi autostrada Piteşti-Craiova care are astfel şanse reale sa fie finalizată prin FSDI dacă obiectivul realizării ei pe fonduri europene nu se va concretiza.

ALDE Dolj reafirmă apelul său ca energiile publice, politice şi civice, să fie recalibrate înspre astfel de obiective de interes naţional, de a căror realizare depinde progresul societăţii noastre.

Politica