joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cazanele termice pentru încălzirea Severinului au fost aprinse

În sfârşit, marţi seara, s-au aprins cazanele care furnizează agent termic şi căldură pentru severineni. Va mai dura totuşi până când caloriferele severinenilor vor fi calde. Primii beneficiari ai agentului termic vor fi grădiniţele, spitalele, instituţiile publice, şcolile şi apoi apartamentele. Cum era de aşteptat, primarul Severinului, Marius Screciu a fost prezent la aprinderea cazanelor. Primarul Marius Screciu a fost prezent în sala celor două cazane închiriate de la Termo , unde pregătirile pe ultima sută de metri erau în toi.   „Cum stăm? Pornim?”  – a fost prima lui întrebare.  „E posibil să mai dureze, să nu ne grăbim, să nu fie probleme!”  – i-au răspuns oamenii care lucrau la echipamente. De faţă era şi reprezentantul firmei operatoare, Elsaco, Cristian Zbranca.  „Oamenii nu mai au răbdare, să ştiţi! Eu nu plec de aici, până când nu văd focul aprins în cazan!”,  a spus primarul. Și chiar s-a ţinut de cuvânt, pentru că focul aprins la puţin timp după ora 19.00 l-a prins pe edil la Termo. „Cazanul a luat foc, a început numărărtoarea inversă, acum descărcăm şi păcura pe care o avem pe rampă, mai e o chestiune de câteva zile până când oraşul va avea agent termic, o să începem cu şcolile şi spitalele, apoi cu punctele termice. Reintrăm în normalitate, nu a contat pentru mine neapărat moştenirea cumplită pe care am găsit-o aici, ci mai mult faptul că în ultima perioadă ni s-au pus multe piedici pe parcursul acestor luni, neînţelegând ce i-au determinat pe aceşti oameni să ne pună atâtea piedici. Practic, datorită unor răuvoitori, am fost împinşi cu două săptămâni înainte. Dar nu mai contează, cazanul a pornit, iar până vineri, cel târziu sâmbătă, va fi căldură peste tot. Practic noi, azi, aici, am pornit echipamentele, dar mai durează câteva zile până apa se încălzeşte şi până umple reţeaua complet, pentru a forma circuitul care aduce căldura în casele oamenilor. Le mulţumesc tuturor acestor oameni minunaţi, lângă care stau aici, de patru ore, şi care m-au ajutat să rezolv această problemă delicată, care au pornit în sfârşit echipamentele”,  a declarat, marţi seara, primarul Marius Screciu.

De ce mai durează încă trei zile

Specialiştii de la Termo au explicat şi motivul pentru care mai durează puţin până când căldura ajunge efectiv în apartamente şi case. Practic, apa din cazan trebuie să se încălzească suficient de bine, până când să fie împinsă în reţeaua de distribuţie, reţea care trebuie umplută.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În plus, pe reţea sunt în continuare avarii şi se intervine pentru remedierea problemelor.

Primii beneficiari de agent termic vor fi, fireşte, consumatorii conectaţi direct la reţeaua primară, în genere instituţiile publice, şcolile, spitalele şi chiar şi locuinţele care sunt racordate direct la circuitul primar. În a doua etapă, agentul termic este împins, rând pe rând, către toate punctele termice, iar de aici agentul termic preluat urmează să fie împins în reţelele blocurilor de locuinţe.

Oamenii nu mai au răbdare

În timp ce primarul se afla efectiv la gurile de aprindere ale cazanului, pentru a se asigura personal de pornire, în faţa primăriei începuseră să se strângă circa 25 – 30 de protestatari, nemulţumiţi, fireşte, de faptul că îngheaţă în case. La întoarcerea de la Termo , primarul Marius Screciu a vorbit cu oamenii, le-a explicat că a pornit instalaţia şi le-a explicat că este la fel de supărat ca şi ei de această situaţie produsă, dar că nu are nicio vină. Primarul a cerut răbdare şi înţelegere din partea oamenilor şi le-a promis că se lucrează atât la găsirea unei soluţii sigure de încălzire pentru anul viitor, cât la extinderea reţelei de gaz metan în tot oraşul.

Politica