miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ambasadorul SUA prezent, azi, la UVT

Aflată în plin proces de internaţionalizare, dar în acelaşi timp puternic preocupată de o ancorare relevantă în viaţa comunităţii locale, Universitatea de Vest din Timişoara propune o nouă serie de întâlniri speciale. De această dată, la UVT sunt invitaţi şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în ţara noastră. Până la acest moment, cu o rată de succes de 100%, toate ambasadele contactate prin intermediul Biroului pentru parteneriate strategice şi diaspora  au răspuns pozitiv. Astfel, luna noiembrie va deschide seria acestor întâlniri, fiind una foarte plină, cu adevărat dedicată diplomaţiei la cel mai înalt rang.  Lista ambasadorilor care vor susţine conferinţe la Universitatea de Vest din Timişoara: 

ES, dl Hans Klemm, ambasador al Statelor Unite al Americii, marţi, 8 noiembrie;

ES, dna  Stella  Ronner-Grubačić, ambasador al Regatului Olandei, vineri, 11 noiembrie;

Policlinica Buna Vestire Craiova

ES, dl Kisaburo Ishii, ambasadorul Japoniei, luni, 21 noiembrie;

ES, dl Paul Brummell, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, marţi, 22 noiembrie;

ES, dl  Ramiro Fernández Bachiller, ambasadorul Regatului Spaniei, vineri, 25 noiembrie.

Asemenea prezenţe reprezintă în mod cert tot atâtea ocazii de a cunoaşte mai bine statele reprezentate, complexitatea culturilor şi a tradiţiilor lor, modurile acestora de raportare la ţara noastră, la comunitatea academică din România în general şi la UVT în special. În acelaşi timp, aceste întâlniri vor reprezenta prilejuri de explorare de noi posibilităţi de colaborare internaţională a UVT.

Am reuşit să îmbinăm două dintre strategiile noastre prioritare, cele de internaţionalizare şi deschidere către comunitate. Aducem în mijlocul universităţii şi al Timişoarei diplomaţi de cel mai înalt rang, personalităţi cu o vastă experienţă, cu adevărat îndreptăţiţi a vorbi despre ţara lor şi relaţiile cu România. Ne bucurăm de o extrem de bună receptivitate din partea lor. Universitatea va continua să aducă în faţa timişorenilor evenimente cu relevanţă academică, culturală şi socială”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.Primul eveniment din seria „Ambasadori la UVT” îl are ca invitat pe Excelenţa Sa, dl. Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii. Acesta va susţine o prelegere în faţa comunităţii UVT, cu doar câteva ore înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA. Acţiunea are loc, azi, marţi, 8 noiembrie, de la ora 10.30, în Aula Magna UVT. Licenţiat în Economie şi Istorie la Universitatea Indiana, acesta deţine şi o diplomă de master în Dezvoltare Internaţională de la Universitatea Stanford. Și-a început cariera în Ministerul de Externe al Statelor Unite în 1981, servind ca ambasador al SUA în Timorul de Est, în perioada 2007 – 2010. Din 2012 până în 2015, acesta a activat în cadrul Biroului de Resurse Umane de Stat, după care, din data de 21 septembrie 2015, a preluat funcţia de ambasador al SUA în România.

 

 

Politica