joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Prefectura Vâlcea: Saramura de la Ocnele Mari s-a scurs doar într-o livadă

Prefectul de Vâlcea, Radu Renga, a trimis o comisie mixtă la Ocnele Mari, acolo unde o conductă de transport s-a fisurat, iar saramura s-a scurs în curtea unor oameni. În urma verificărilor din teren s-a stabilit că saramura s-a scurs prin livada unor localnici.

Referitor la fisura produsă la sonda nr. 423 –Ocnele Mari, prefectul Radu Renga aduce la cunoștinţă faptul că în urma aspectelor semnalate, prin intermediul unei petiţii, privind apariţia unei fisuri la conducta destinată transportului de saramură de la sonda nr. 423 la cabina comandă nr. 3 Lunca din localitatea Ocnele Mari, în cursul zilei de vineri, 4.11.2016, o echipă mixtă formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului – judeţul Vâlcea, ai Primăriei Ocnele Mari, ai Exploatării Miniere Rm. Vâlcea, precum și ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea s-a deplasat la faţa locului.

În urma verificărilor, reprezentantul Guvernului în teritoriu menţionează că gospodăriile din zonă, inclusiv cea a petentei, nu au fost afectate de scurgerea de saramură cauzată de spargerea conductei în cauză, saramura scurgându-se prin ”livada” petentei până în rigola de colectare a apei care deversează în lacul de la Câmpul IV de sonde. De asemenea, fisura produsă pe conducta ce asigură transportul saramurii de la sonda nr. 423 la cabina comandă nr. 3 Lunca a fost remediată.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pagubele nu au putut fi evaluate la momentul verificării de către comisia mixtă întrucât în zonă nu au fost vizibile efectele saramurii în vegetaţie”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Vâlcea.

Și în momentul de faţă, zona se află sub atenta monitorizare a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă și a Sucursalei Exploatării Miniere Rm.Vâlcea.

Săptămâna trecută, săptămâna.net informa că, miercuri seara, 2 noiembrie, sonda 423 de extragere a saramurii din Câmpul III – Lunca, Ocnele Mari a erupt deversând saramură pe mai multe proprietăţi private din zonă.

La un moment dat, saramura deversată, după ce a traversat proprietăţile din zonă ale unor familii, precum Bâzgă sau Glodeanu, a fost foarte aproape să măture gospodăria familiei Mihai Hodorog şi a afectat gospodăria familiei Moldovan.
Cetăţenii au alertat Primăria Ocnele Mari, Instituţia Prefectului judeţului Vâlcea şi agenţia de Mediu. În fotografie este una dintre sesizările înregistrată, joi, 3 noiembrie, de Maria Moldovan la Prefectură”, scria sursa citată.

sursa foto: adevarul.ro

Politica