duminică, decembrie 8, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinţi: Peste 500 de locuri de muncă scoase la Bursă

Miercuri, în data de 20 octombrie, 2016 AJOFM Mehedinţi va organiza Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi. Cei interesaţi pot veni în Drobeta Turnu Severin, la ora 10.00, la Hotel Parc

În vederea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă în judeţ, pentru a oferi posibilitatea tuturor absolvenţilor instituţiilor de învăţământ (dar şi altor persoane aflate în căutarea unui loc de muncă), de a se întâlni în mod direct, faţă în faţă, cu angajatorii şi de a purta discuţii preliminare înaintea interviului propriu-zis (concurs, probă de lucru), având în vedere şi măsurile de stimulare ce se pot acorda agenţilor economici pentru angajarea diferitelor categorii de persoane, prevăzute de Legea nr. 76/2002,cu modificările şi completările ulterioare, AJOFM Mehedinti va organiza în data de 20 octombrie 2016, începând cu ora 10.00, la HOTEL CONTINENTAL (PARC) din Drobeta Turnu Severin, bulevardul Carol I nr 2, ”BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ PENTRU ABSOLVENȚI”, scopul final urmărit fiind acela ca un număr cât mai mare de persoane să poată găsi un loc de muncă corespunzător pregătirii lor profesionale.

La acest târg de locuri de muncă pot participa toate persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă. Pentru buna organizare şi desfăşurare a acestei acţiuni au fost întocmite materiale publicitare, invitaţii de participare, chestionare pentru solicitanţii de locuri de muncă şi angajatori, catalogul agenţilor economici participanţi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În vederea depistării unui număr cât mai mare de locuri de muncă, care să acopere o gamă cât mai diversă de meserii din diferite domenii de activitate, şi care să fie oferite tuturor celor care vor participa la acest târg de locuri de muncă, de la sfârşitul lunii septembrie 2016 salariaţii AJOFM Mehedinţi au demarat acţiunile de contactare a agenţilor economici şi de invitare a acestora să participe la acest târg de locuri de muncă. Până la această dată, din cei peste 150 angajatori contactaţi, 52 dintre aceştia şi-au confirmat participarea la această bursă, numărul total al locurilor de muncă oferite de aceştia fiind de 534, din care 24 pentru persoanele cu studii superioare, în diferite domenii de activitate precum industria prelucrătoare, textilă, bancar, asigurari, construcţii, comerţ, alimentaţie publică, transporturi, diverse activităţi de prestări servicii.

Cele mai multe locuri de muncă vacante sunt în industria componentelor auto (179), confecţii/textile (53), alimentaţie publică (51), construcţii navale (49), construcţii (43), prelucrarea lemnului (23), comerţ (21), etc. Informaţii suplimentare privind modul de organizare şi desfăşurare a acestei noi ediţii a bursei locurilor de muncă pot fi obţinute de la sediul AJOFM Mehedinţi din Drobeta Turnu Severin, bd. Carol I nr. 3, etaj 2, camera 30, unde se pot depune şi ofertele privind locurile de muncă vacante ce vor fi oferite în cadrul acestei acţiuni.

Politica