joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiovean condamnat definitiv la 6 ani de puşcărie pentru infracţiuni rutiere

Curtea de Apel Craiova a pronunţat sentinţa definitivă în cazul lui Bogdan Dane, craioveanul de 34 de ani, arestat în ianuarie a.c. pentru cinci infracţiuni de conducere cu permisul suspendatşi sub influenţa băuturilor alcoolice, toate comise în perioada termenului de încercare, după  ce, în iunie 2013, a fost condamnat, pentru plantaţia de canabis de la Cârcea, la 3 ani de închisoare cu suspendare. Judecătoria Craiova l-a condamnat, în luna martie, la o pedeapsă  totală  de 6 ani  şi 2 luni închisoare cu executare, Dane a declarat apel, iar judecătorii de la Curtea de Apel Craiova i-au respins apelul, la sfârşitul săptămânii trecute.

Reamintim că, potrivit IPJ Dolj, Bogdan Dane, craioveanul, de 34 de ani, care  şi-a făcut o plantaţie de canabis la Cârcea, a fost, din nou, arestat în luna ianuarie a.c., de data aceasta, pentru infracţiuni la regimul circulaţiei. Pe 9 ianuarie 2016, o echipă  de poliţişti ai Secţiei 2 Craiova l-a depistat în trafic, pe bulevardul „1 Mai”, pe Bogdan Dane, de 34 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism marca Citroen, deşi avea dreptul de a conduce suspendat din data de 15 martie 2015. De asemenea, acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice  şi, întrucât a refuzat testarea cu etilotestul, a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de UrgenţăCraiova, unde i-au fost recoltate probe biologice. Pe 13 ianuarie a.c., oamenii legii au primit rezultatele de la Institutul de Medicină  Legală  Craiova conform cărora bărbatul avea în sânge o îmbibaţie alcoolică  de 1,90 g/l. Prin extinderea investigaţiilor, poliţiştii craioveni au mai stabilit că  Bogdan Dane, care era în perioada termenului de încercare, după  ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri de risc, în perioada iulie 2015 – ianuarie 2016, a mai fost depistat de patru ori conducându-şi autoturismul pe drumurile publice, deşi are permisul suspendat. Cele cinci dosare penale au fost reunite  şi s-a pus în mişcare acţiunea penală  faţă  de craiovean pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având dreptul de a conduce suspendat (5 infracţiuni)  şi sub influenţa băuturilor alcoolice, pe 13 ianuarie a.c. fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.

Astfel, cele cinci dosare penale au fost reunite  şi s-a pus în mişcare acţiunea penală  faţă  de craiovean pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având dreptul de a conduce suspendat (5 infracţiuni)  şi sub influenţa băuturilor alcoolice. Având în vedere că  inculpatul a manifestat perseverenţă  infracţională  în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor la regimul circulaţiei rutiere, acesta a fost reţinut pe bază  de ordonanţă  de reţinere pe 24 ore  şi apoi prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă. În aceeaşi zi, instanţa de judecată  a dispus arestarea preventivă  pe o durată  de 30 de zile a inculpatului”, a precizat, la momentul respectiv, agent  şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă  al IPJ Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Craioveanul Bogdan Dane a comis aceste infracţiuni la regimul circulaţiei în condiţiile în care se află  în perioada de supraveghere, după  ce pe 5 iunie 2013 a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 6 ani pentru trafic de droguri de risc. Tânărul îşi făcuse o plantaţie de canabis la Cârcea  şi a fost prins de oamenii legii în trafic, când se întorcea de la plantaţie. Pe perioada termenului de încercare craioveanul n-ar fi trebuit să  comită  alte infracţiuni.

Pe 3 februarie a.c. s-a înregistrat la Judecătoria Craiova dosarul în care Bogdan Dane a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru infracţiuni la regimul circulaţiei, iar pe 22 martie s-a pronunţat sentinţa. Craioveanul a recunoscut comiterea faptelor, a cerut să  fie judecat cu aplicarea prevederilor vizând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, iar judecătorii craioveni l-au condamnat la 3 ani  şi 2 luni închisoare în acest dosar, însă  au decis ca acesta să  execute  şi pedeapsa primită  pentru trafic de droguri, rezultând, în final, pedeapsa de 6 ani  şi 2 luni. Inculpatul a declarat apel, înregistrat la Curtea de Apel Craiova, iar joi, 6 octombrie a.c., instanţa a soluţionat cauza. Apelul inculpatului a fost respins, astfel că acesta va rămâne după gratii până la executarea pedepsei:  „Respinge, ca nefondat, apelul. Deduce detenţia preventivă în continuare de la 22.03.2016 la zi. Obligă apelantul inculpat la 600 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărător oficiu în cuantum de 260 lei se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică”, se arată în hotărârea instanţei.

Politica