miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

C-o stea au umilit Reşiţa

Florin Costea a făcut spectacol total în meciul CSM Rm. Vâlcea – Metalul Reşiţa 5-2, în care a marcat 4 goluri şi a oferit o pasă decisivă.

Perioada neagră se pare că s-a încheiat pentru trupa lui Jerry Gane. Avându-l de două meciuri în teren pe Florin Costea, noul căpitan al echipei, vâlcenii au recăpătat încrederea în forţele poprii şi sâmbătă au obţinut al doilea succes consecutiv.

La primul meci acasă, în Zăvoi, Florin Costea a dat startul golurilor încă din minutul 12, când a şutat plasat de la 20 de metri pentru 1-0, dar gazdele s-au bucurat doar 7 minute pentru că Oancea a egalat după o fază prelungită de atac. După pauză căpitanul Vâlcii a fost în minutul 52 aproape de dublă, dar a şutat în bara porţii adverse. Totuşi 15 minute mai târziu avea să vină golul doi al CSM-ului, reuşit de acelaşi Costea. Ziua magică a acestuia a continuat cu pasa decisivă pentru reuşita lui Mihai Dina. Oaspeţii antrenaţi de Mihai Stoica, urmărit la acest meci de fostul său colaborator Mihai Stoichiţă, au redus din diferenţă în minutul 78, după golul lui Skraparas. Finalul avea să aparţină însă tot lui Florin Costea, care a mai înscris încă două goluri, în minutele 86 şi 88, şi a stabilit scorul final, 5-2. Ultimul a fost o frumuseţe de gol, Florin marcând după ce a lobat doi adversari.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sunt bucuros că sunt pe teren şi joc după un an de absenţă. Am avut o accidentare care m-a ţinut şapte luni departe de teren, dar m-am antrenat în fiecare zi, am venit zilnic la stadion, am făcut alergări sau sală, am fost serios şi acesta este secretul revenirii mele. Joc acasă după mulţi ani, în faţa prietenilor, familiei. Este o mare plăcere, mă bucur că a ieşit bine, am câştigat trei puncte importante, dar mă bucur şi pentru că am marcat. Mă simt bine acasă, mă antrenez la Vâlcea de 10 luni. Cât timp joc aici, sper să avem rezultate cât mai bune, îmi doresc să câştigăm fiecare meci şi să ajungem în faţă. Orice este posibil, îmi doresc să înaintăm cât mai mult în clasament”, a declarat Florin Costea, eroul zilei în Zăvoi care a primit ovaţiile celor o mie de fani prezenţi la meci.

În urma acestei victorii, CSM a urcat pe locul 11, având 12 puncte, iar etapa viitoare va juca la Mioveni împotriva antrenorului din sezonul trecut Alexandru Pelici.

La CSM au jucat: Cabuz – Samson, Pîrvulescu, I. Neag, D. Dumitraşcu – Piscanu, D. Stana – Oct. Vasile, Fl. Costea, S. Drăghici – M. Dina. De partea cealaltă Metalul Reşiţa i-a avut în teren pe: Samoilă – Dănănae, B.Stancu, Cioranu, Cr. Dima – E Matei, Jamali – Oancea, Ghinga, Pădureţu – Buduroi.

Liga a 2-a, etapa a 9-a

Olimpia Satu Mare – Academica Clinceni 3-2

Unirea Târlungeni – Sepsi Sf. Gheorghe 1-1

UTA Bătrâna Doamnă – CS Afumaţi 2-1

Foresta Suceava – Dacia Unirea Brăila 4-0

CS Baloteşti – Şoimii Pâncota 2-0

CSM Rm. Vâlcea – Metalul Reşiţa 5-2

ASU Poli Timişoara – Luceafărul Oradea 1-3

ACS Berceni – FC Braşov 2-4

Clasament

1. FC Braşov 9 6 3 0 20-10 21

2. Chindia Târgovişte 8 7 0 1 16-6 21

3. UTA Bătrâna Doamnă 9 6 2 1 19-6 20

4. Juventus Bucureşti 8 6 1 1 29-2 19

5. Foresta Suceava 9 6 1 2 21-13 19

6. Olimpia Satu Mare 9 5 1 3 22-8 16

7. Sepsi Sf. Gheorghe 9 4 3 2 18-8 15

8. CS Mioveni 8 4 3 1 11-6 15

9. Dacia Unirea Brăila 9 4 1 4 13-14 13

10. Unirea Târlungeni 9 3 4 3 13-9 12

11. CSM Rm. Vâlcea 9 3 3 3 12-12 12

12. CS Afumaţi 9 3 2 4 26-11 11

13. Dunărea Călăraşi 8 3 2 3 9-9 11

14. Luceafărul Oradea 9 3 1 5 7-8 10

15. Academica Clinceni 9 3 1 5 15-19 10

16. CS Baloteşti 9 2 3 4 13-15 9

17. ASU Poli Timişoara 9 2 2 5 13-14 8

18. Metalul Reşiţa 9 2 0 7 6-23 6

19. ACS Berceni 9 0 0 9 6-24 0

20. Şoimii Pâncota 9 0 0 9 1-67 0

Politica