miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gafă impardonabilă! Italian trimis românilor pentru a fi îngropat

Au crezut că şi-au îngropat tatăl lângă mama lor, ambii ucişi în cutremurul din Amatrice, însă la mai bine de două săptămâni de la funeralii au aflat că jeliseră un italian. Se întâmplă la Fârtăţeşti, Vâlcea…

Autorităţile italiene au făcut o greşeală impardonabilă atunci când au repatriat trupurile neînsufleţite ale românilor care au pierit în cutremurul produs, în urmă cu o lună, în Italia.

Doi oameni, soţ şi soţie, din comuna Fârtăţeşti, Vâlcea, se află între victime. Simona, în vârstă de 43 de ani, şi Victor, în vârstă de 52 de ani, au fost înhumaţi de familie în urmă cu mai bine de două săptămâni. Sau, cel puţin, familia aşa a crezut.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cele două fete ale victimelor au aflat cu stupoare, acum o săptămână că, lângă mama lor, zace un italian. Trupul neînsufleţit al tătălui lor a rămas în Italia. Autorităţile de acolo au încurcat sicriele.

Confuzia s-ar fi produs din cauza faptului că italianul și cei doi români aveau aceeași adresă de domiciliu, iar cele două cadavre ar fi fost găsite în același loc. Eroarea a fost descoperită în urma unor teste ADN, din care a reieşit că trupul cetăţeanului român în cauză se afla, de fapt, la morga spitalului din Rieti.

„Dintr-o eroare în procesul de identificare a cadavrelor victimelor decedate în urma seismului din Italia Centrală, unul din corpurile neînsufleţite a fost atribuit unuia dintre cetăţenii români decedaţi la Amatrice şi transportat în România la data de 27.08.2016, în vederea înhumării”, a precizat MAE la solicitarea MEDIAFAX.

Trupul neînsufleţit al vâlceanului Victor Păunescu a fost adus, în cele din urmă, sâmbătă, în Fârtăţeşti şi înhumat, dar nu lângă soţia sa. Acolo este îngropat cetăţeanul italian. Fetele îşi vor putea înhuma tatăl lângă mamă abia după ce italianul va fi repatriat.
„Cel care a fost îngropat aici locuia în acelaşi imobil cu verii mei, însă la mansardă. Când a avut loc cutremurul a căzut la etaj, iar autorităţile au crezut se pare că este vorba de Victor Păunescu. Este un caz fără prcedent ce s-a întâmplat. Fetele sunt distruse şi vă daţi seama ce înseamă pentru ele să afle acum adevărul. Şi-au plâns părinţii atunci, însă de fapt nu a fost aşa. Chiar nu înţeleg cum nu şi-au dat seama că au făcut o greşeală“, a spus Ion Seimeanu, rudă cu soţii Păunescu.
O vecină a spus, la rândul său: „Noi l-am plâns pe Victor atunci, iar în locul lui era un italian. Cum au putut autorităţile să facă o asemenea greşeală. Am auzit că o să mai dureze mult şi bine până o să fie dezgropat şi dus la el în ţară. Doamne fereşte. De când am auzit parcă nu am aşa linişte. Victor nu poate să stea acolo să se odihnească lângă Simona. Ei se iubeau foarte mult, iar acum ea este lângă italian, iar el o să fie îngropat în spate acolo în cimitir“.

 

Politica