vineri, octombrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

Campus şcolar nou şi locuinţe gratis pentru dascăli

Oraşul Baia de Aramă are, din acest an, un nou campus şcolar, construit pe fonduri europene. În plus, aici au fost înfiinţate două şcoli postliceale gratuite, una sanitară pentru asistenţi medicali generalişti, una auto, iar dascălii care nu sunt din zonă au la dispoziţie locuinţe gratuite.

Proiectul integral care a vizat construirea campusului şcolar a costat circa 5 milioane euro.

Au fost clădiri vechi de acum 70 ani, s-au reabilitat şi s-au făcut altele noi, mai mari. Proiectul a fost început în 2008 de Ministerul Educaţiei, însă în 2012 s-au sistat plăţile. În 2014 când s-a deschis o axă de finanţare am semnat un contract cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia. Cofinanţarea iniţială a fost de 2%, dar a trebuit să mai plătim încă 9%, pentru că în proiectul iniţial a fost inclusă şi o grădiniţă, la parterul clădirii cu două etaje, însă aceasta nu a fost considerată eligibilă. Clădirea a fost dată deja în folosinţă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acest campus era mai mult decât necesar. Liceul notru, Colegiul Tehnic “Constantin Brâncoveanu” este cel mai mare din judeţ, sunt peste 1500 elevi. Pentru că sunt mulţi a fost nevoie ca în internatul şcolii să facem săli de clasă, copiii învăţau în trei schimburi. Acum vor rămâne în două schimburi, iar internatul va râmne internat pentru elevii care vin din alte localităţi ale judeţului şi chiar din Gorj.

S-a mai făcut şi un grup de garsoniere pentru cadrele didactice titulare care nu sunt din localitate. Locuinţele sunt date în folosinţă cu titlu gratuit, ei urmând să plătească doar utilităţile,” a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, primarul oraşului Baia de Aramă, Rafael Dunărinţu.

Pe de altă parte, edilul spune că la anul vrea să înfiinţeze în oraş o facultate.

La anul vrem să facem Facultate. Este cerere, este potenţial. Numai dacă ne gândim că la postliceala sanitară s-a intrat cu media de la bacalaureat de la 8 în sus, şi şcolarizarea fiind gratuită au fost cam trei pe loc. Şi la şcoala profesională auto a fost la fel.

Ne-am propus să înfiinţăm o Facultate pe profil sanitar, avem doctori pregătiţi care vor preda la postliceală şi ei pot preda şi la facultate. Avem spitale şi ambulatoriu, condiţii sunt,” a mai spus edilul.

Campusul şcolar este compus din 3 clădiri noi. Au fost amenajate 20 de săli de clasă, cu tot mobilierul, campusul dispune de laboratoare de fizică, chimie, biologie, infomatică, dotate. Pentru elevi avem 60 de spaţii de cazare, cantină, sală de mese, iar pentru profesori sunt disponibile zece garsoniere.

De asemenea, patru microbuze asigură transport şcolar gratuit elevilor şi dascălilor Colegiului.

 

Politica