vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

”Viperele” nu mai au venin

CSM-ul a suferit, duminică, al doilea eşec consecutiv, la Clinceni, cu Academica, scor 1-2.

Fără Stana, accidentat şi Vasile suspendat în urma cartonaşului roşu de la Târgovişte, CSM Râmnicu Vâlcea nu a început bine meciul de la Clinceni, din runda cu numărul şase a campionatului eşalonului inferior. Acest lucru s-a văzut rapid pe tabela de marcaj, iar gazdele de la Academica Clinceni au deschis scorul încă din minutul 6, când Radu Crişan a marcat cu o lovitură de cap, din interiorul careului, după un corner executat de Venţer. Clinceni avea să îşi majoreze avantajul în minutul 14, după ce Predescu l-a servit pe Florin Ștefan, acesta a pătruns în careu, iar Muţiu nu a putut interveni. Din acel moment Trupa lui Jerry Gane a pus stâpânire pe joc şi a dominat clar întâlnirea, iar în minutul 17 Mihai Dina a marcat primul său gol în tricoul echipei noastre, cu un şut puternic, după o pasă a lui Drăghici. 2-1 a fost şi scorul înregistrat la pauză, chiar dacă trupa antrenată de Jerry Gane a presat şi a dus jocul în jumătatea adversă. În debutul părţii secunde dominarea olteană a fost evidentă şi egalitatea se putea restabili în minutul 52, atunci când Ceapă a scăpat singur cu Florin Matache, dar nu a reuşit lobul şi experimentatul portar a parat. A urmat un şut periculos al internaţionalului de tineret Drăghici, unicul dintre cei mai buni jucători ai echipei din Zăvoi, dar balonul a muşcat din gazon iar Matache a fost, din nou, la post. Până la final s-a jucat pe contre, iar vâlcenii Pârvu şi Ovidiu Mihai au avut şanse importante de a marca, între timp ce Clinceni a ratat o ocazie mare prin Antohi dar tabela nu s-a mai modificat şi Academica sa impus la limită. În urma acestui eşec, al doilea consecutiv în deplasare,”viperele albastre” rămân pe locul 14 al clasamentului. Pentru CSM urmează un nou meci televizat, sâmbătă, de la ora 12.00, pe propriul teren, cu Foresta Suceava, formaţie care a reuşit să învingă clar lidera clasamentului, Chindia Târgovişte. În meciul cu Academica Clinceni la CSM au jucat: Muţiu – Samson, Ct. Pîrvulescu, I. Neag, Buşu (48 D. Dumitraşcu) – M. Mocanu (54 Fl. Pîrvu), S. Drăghici, Piscanu – C. Cristea, M. Dina (72 Ov. Mihai), Ceapă. Gazdele antrenate de Mugur Bolohan i-au avut în teren pe: Matache – Venţer, R. Crişan, M. Marin, Perju – M. Butean, Ad. Udrea, C. Predescu (82 Cocîrlă), Fl. Ştefan – Lemnaru (65 Antohi), C. Gheorghe (72 Gojnea).

Liga a 2-a, etapa a 6-a

Policlinica Buna Vestire Craiova

9 septembrie

FC Braşov – UTA Bătrâna Doamnă 3-2

10 septembrie

CS Afumaţi – Olimpia Satu Mare 3-0

Luceafărul Oradea – Dunărea Călăraşi 1-1

Șoimii Pâncota – Unirea Târlungeni 1-4

CS Mioveni – ASU Poli Timişoara 3-0

Metalul Reşiţa – CS Baloteşti 2-1

Foresta Suceava – Chindia Târgovişte 3-1

Sepsi Sf. Gheorghe – Juventus Bucureşti 0-0

Dacia Unirea Brăila – ACS Berceni 4-1

11 septembrie

Academica Clinceni – CSM Rm. Vâlcea 2-1

Clasament

1. Chindia Târgovişte 6 5 0 1 12-6 15

2. FC Braşov 6 4 2 0 11-5 14

3. Juventus Bucureşti 6 4 1 1 25-2 13

4. Dacia Unirea Brăila 6 4 1 1 13-7 13

5. Foresta Suceava 6 4 0 2 12-10 12

6. Sepsi Sf. Gheorghe 6 3 2 1 14-4 11

7. UTA Bătrâna Doamnă 6 3 2 1 10-5 11

8. CS Mioveni 6 3 2 1 6-4 11

9. CS Afumaţi 6 3 1 2 23-6 17 10

10. Olimpia Satu Mare 6 3 1 2 16-5 10

11. Unirea Târlungeni 6 3 1 2 10-5 10

12. Academica Clinceni 6 3 0 3 10-10 9

13. Dunărea Călăraşi 6 2 2 2 8-6 8

14. CSM Rm. Vâlcea 6 1 3 2 6-8 6

15. CS Baloteşti 6 1 2 3 8-10 5

16. Luceafărul Oradea 6 1 1 4 3-6 4

17. ASU Poli Timişoara 6 1 1 4 8-14 4

18. Metalul Reşiţa 6 1 0 5 2-15 3

19. ACS Berceni 6 0 0 6 2-16 0

20. Şoimii Pâncota 6 0 0 6 1-56 0

Politica