sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Juniorii Craiovei, surclasați de Dinamo

Prima etapă a Ligii Elitelor n-a fost de bun augur pentru juniorii lui CSU Craiova. Grupele U19 și U17 din cadrul clubului craiovean au pierdut ambele meciuri cu Dinamo București, disptuate miercuri, pe terenul de la Aeroport. Juniorii U19, pregătiți de Mugur Gușatu, au fost depășiți clar de eternal rivală a Craiovei, cu scorul de 7-1, singurul gol al oltenilor fiind marcat de Popescu (30), din penalti, în timp ce colegii lor mai mici cu doi ani, antrenați de Daniel Mogoșanu, au rezistat mai bine în meci, dar în cele din urmă au cedat cu scorul de 3-2 în fața lui Dinamo. Pentru grupa U17 a Craiovei au înscris Zbona (24) și Gârbiță (49). „Au fost două partide total diferite. În prima, cea a juniorilor A, am suferit o înfrângere usturătoare. Chiar dacă în prima repriză am jucat de la egal la egal cu adversarii, am clacat în partea a doua a meciului. Fiind ultimul nivel de juniorat, acești copii vor trebui să-și pună câteva semne de întrebare în privința evoluției lor. La U17, meciul a fost mult mai echilibrat, puteam chiar să câștigăm, dar am ratat mult în prima repriză, când am avut trei ocazii clare. În zilele următoare vom trage concluziile privitor la evoluțiile jucătorilor și la rezultate“, a declarat Dumitru Barbu, directorul tehnic al centrului de copii și juniori al CSU Craiova. În următoarea etapă, juniorii craioveni vor întâlni în deplasare LPS Roman, în ziua de sâmbătă, de la ora 12.00 evoluând juniorii U19 și de la ora 14.00 juniorii U17.

Echipele de joc ale Craiovei în partida cu Dinamo:

CSU Craiova U19: Gabor – Vlădoiu, Ivan, Ion, Andrei – Birzan, Enache, Hodea, Constantin – Dinu, Popescu. Au mai jucat: Geanimu, Borța, Cârlig, Stancu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

CSU Craiova U17: Bobonete – Manea, Constantinescu, Sima, Vadasis – Șerban, Dobre – Nichifor, Mihăilă, Gârbiță – Zbona. Au mai jucat:  Pacionel, Stăiculescu, Nițuică, Cercel. 

Politica