joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Primul test pentru România lui Daum

Selecționerul german al României, instalat pe banca echipei naționale după eșecul lui Iordănescu de la turneul final al Euro 2016, se află în fața primului examen din postura de antrenor al tricolorilor. Amprenta lui Christoph Daum, pe cât posibil a putut fi ea imprimată în jocul naționalei în perioada scurtă de când a preluat selecționata tricoloră, își va vedea primele efecte în partida de duminică, de pe Cluj Arena, începând cu ora 21.45. România va debuta în preliminariile Campionatului Mondial din 2018 contra reprezentativei Muntenegru, echipă pe care nu a întâlnit-o până acum într-un meci oficial. Singura dispută recentă dintre cele două formații este amicalul din 2008, în care România s-a impus cu un categoric 4-0. Daum a surprins deja prin lotul convocat pentru acest joc, în care se regăsesc câțiva jucători care nu au mai activat în perioada recentă la națională, dar pot fi reinventați de antrenorul neamț. Selecționerul României are probleme în vederea stabilirii primului 11, mai ales că unii fotbaliști au acuzat dureri pe parcursul ședințelor de pregătire din cantonament. „Trebuie să găsesc soluţii, întotdeauna suntem în căutare de soluţii. Avem un singur obiectiv: jucătorii care vor intra pe teren cu Muntenegru să dea dovadă de calitate şi să-şi forţeze limitele. Nu ştiu exact care e situaţia lui Chiricheş. Are o problemă la genunchi şi l-am scos din antrenament. Va sta sub tratament 24 de ore, dar nu ştiu exact dacă va fi apt pentru meciul de duminică. Ştiu că este un luptător şi va face tot ce depinde de el pentru a putea juca. Keşeru va fi apt 100% mâine (n.r vinerii), Florin Andone este şi el mai bine, dar astăzi (n.r joi) am preferat să nu riscăm. Nu s-a antrenat azi. Nu sunt învăţat să mă plâng, ştiu să găsesc soluţii. Am jucători cu caracter, cei care vor intra pe teren vor face tot posibilul de a câştigat. Aş putea spune în acest moment că ştiu 7-8 dintre titulari, dar mai sunt poziţii pentru care nu am luat o decizie finală.”, a declarat Daum, care spune că există o atmosferă pozitivă în cadrul lotului. “Jucătorii sunt motivaţi, fac chiar mai mult decât le cer eu. Uneori le cer să se oprească. Au o mentalitate fantastică, atmosfera e foarte bună la lot. E şi această conjuctură, cu un antrenor nou, un restart la echipa naţională”, a adăugat selecționerul de origine germană.

Obiectivul nostru e să conducem jocul”

Christoph Daum vrea ca jocul României să fie unul care să domine adversarul, un fotbal ofensiv care să pună echipa națională la conducerea partidei. „Pot să vă ofer 10 sisteme de joc, dar important e cum se vor adapta jucătorii, e importantă flexibilitatea lor. Coordonarea lor tactică în cadrul unui sistem e mai importantă decât sistemul în sine. Îmi doresc jucători polivalenţi. Obiectivul nostru e să controlăm jocul, vom vedea ce putem realiza deocamdată. Atunci când vom întâlni o echipă puternică, vom folosi şi arma contraatacului, dar ideea mea să atacăm, să fim la conducerea jocului. Rămâne de văzut cât vor putea pune în practică jucătorii, dar impresia după antrenamente este că putem. Nu comentez trecutul, ce s-a întâmplat până acum la echipa naţională, eu voi fi o parte a viitorului”, a afirmat Daum. Antrenorul tricolorilor a vorbit și despre starea gazonului de pe Cluj Arena, care nu se află în cele mai bune condiții, dar pe tehnicianul neamț se pare că nu îl deranjează așa mult: “Nu ştiu dacă gazonul va fi într-o stare perfectă, asta vă pot spune doar după meci. Nu pot spune că este într-o stare deplorabilă în acest moment. E o decizie care a fost luată înainte de venirea mea. Nu contează prea mult terenul, contează mai mult modul în care luptăm noi. Ce ar înseamna să ai cel mai bun gazon din lume, dar să nu ai o echipă bună?”, a precizat antrenorul României. “Vom juca cel mai bun fotbal al nostru oriunde vom evolua, nu contează calitatea gazonului. Vom câştiga meciul cu Muntenegru”, a mai spus acesta.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Semn de întrebare pentru căpitanul naționalei. Daum își dorește un lider pe teren

Profilul căpitanului pe care Christoph Daum îl vrea la echipa națională este unul al unui lider. Antrenorul reprezentativei tricolor va alege cu atenție cui îi acordă banderola, în funcție de potențialul său de a fi liderul din teren. „Nu ştiu cine va fi căpitanul. E o decizie care va veni din partea echipei, dar voi avea şi eu un cuvânt de spus. Nu vreau să am un căpitan prieten, vreau să am un lider. Avem câţiva jucători care au potenţialul de a deveni lider. Am discutat cu Raţ, are uşa deschisă, îl urmărim în continuare. Chiar am să merg personal în Spania pentru a discuta cu el, contează mai mult cum joacă, nu ce vârstă are. Săpunaru ar putea fi căpitanul echipei. Este un lider, este acceptat de jucători. Am discutat cu 15 jucători despre cine ar putea fi căpitanul echipei, mai sunt şi alţii care ar putea primi banderola. Chiricheş şi Grigore, spre exemplu. Unul dintre jucători mi-a spus că spiritul de echipă ar trebui să fie conducă naţională, să fie căpitan.”

 

Politica